Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. – Matei 6:6
Era sâmbătă seara. Eram foarte îngrijorată că cei doi băieţi ai mei merseseră fiecare în alt loc. Mai ales îmi făceam griji cu privire la cel mic. Era consumator de droguri şi ştiam unde e. De cel mare nu îmi făceam aşa probleme, fiindcă era un băiat responsabil.
Dar în acea seară eram agitată, îngrijorată, anxioasă. Băiatul cel mic şi trei prieteni merseseră într-un oraş apropiat. Drumul nu presupunea mari riscuri, dar o îngrijorare incontrolabilă a pus stăpânire pe mine. Dată fiind această stare, am simţit nevoia să vorbesc cu Dumnezeu, aşa că am mers într-un loc unde puteam fi singură cu El şi acolo I-am spus care îmi sunt simţămintele. L-am rugat să le poarte de grijă băieţilor şi tuturor celor aflaţi cu ei.
După rugăciune, m-am simţit mai bine şi m-am dus în dormitor. Când a sunat telefonul, am alergat să răspund şi i-am auzit glasul băiatului celui mare. Cu o voce care îi tremura şi îi trăda sperietura, mi-a spus direct: „Mamă, am avut un accident, dar suntem toţi bine. O roată din spate s-a desprins, am văzut scântei scoase de fierul care freca asfaltul, iar maşina a scăpat de sub control. Când s-a întâmplat, nu erau alte maşini pe şosea şi, slavă Domnului, prietenul meu a putut să tragă pe dreapta – nu ştim cum. Din fericire, suntem bine. Avem nevoie de tata să vină să ne ajute şi să aducă altă roată.”
L-am lăudat pe Dumnezeu pentru că i-a ocrotit şi m-a condus la rugăciune exact în momentul accidentului. Dumnezeul care ne iubeşte foarte mult a auzit rugăciunea mea şi a avut grijă de băieţi. După cum spune textul nostru de astăzi, El „îţi va răsplăti”.
Cum maşina noastră era acelaşi tip cu maşina condusă de băieţi, am putut folosi roata de rezervă şi să îi scoatem din dificultate. Dumnezeu nu doar că oferă ocrotire, dar ne şi împlineşte nevoile. Am avut nevoie de eliberare şi siguranţă în legătură cu grija neîntreruptă a lui Dumnezeu, şi am primit mult mai mult.
Chiar şi Isus S-a rugat pentru cei pe care îi iubea. În Ioan 17 citim:,, Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. […] Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi”(v. 9-11).
Vera Lucia F. S. Ferrari
Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn
|
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO