Pâinea mea de toate zilele

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.-Matei 6:11

Sunt sigură că există obiceiuri zilnice pe care le avem cu toţii, cum ar fi mâncatul, exerciţiile fizice, studiul biblic, mersul la serviciu sau la şcoală. În cazul meu, plimb câinele la ora 6:30, apoi petrec timp în linişte cu Dumnezeu. După aceea pornesc în activităţile normale ale zilei. În dimineţile devreme în care îmi iau porţia din „pâinea cea de toate zilele”, sau felia de timp petrecut cu Dumnezeu, ziua pare să decurgă mult mai bine. Le-am oferit şi celor din familia mea şi prietenilor cărţile mele devoţionale, aşa că, atunci când citesc ceva în care se regăsesc, aceştia mă sună şi mă întreabă: „Ţi-a plăcut devoţionalul de azi?” Şi aşa începem să discutăm.

Uneori, îmi citesc pasajele de studiu împreună cu soţul meu, care este, din punct de vedere legal, nevăzător. O dată pe lună, participăm la întâlniri pentru cei cu defecte de vedere. Într-o ocazie, el le-a spus celor din grupă despre talentul meu la scris. Aşa că grupa m-a făcut automat secretară şi m-a rugat să aduc la întâlniri din materialele mele şi să le citim. Aşa am făcut, le-a plăcut şi am convenit să aduc câte ceva scris la fiecare întâlnire. Totuşi, după câteva astfel de ocazii, întotdeauna apărea ceva ce mă împiedica să citesc, deşi cu toţii voiau să mă asculte. Eu ştiam că Dumnezeu conduce lucrurile şi are un plan. Câteva luni mai târziu, am primit din nou aceeaşi rugăminte. Nu ştiam sigur pe care articole le mai citisem, aşa că am prezentat două variante şi i-am rugat pe participanţi să aleagă. Răspunsul lor a fost să le citesc pe amândouă. Le-am explicat că mi se spusese să citesc un singur material, aşa că am ales eu unul. Totuşi, la acea întâlnire, supraveghetoarea mi-a cerut în mod excepţional să îl citesc şi pe al doilea, pentru că voia să ştie ce anume se întâmplase în călătoria aceea cu autobuzul despre care era vorba. Din nou, am explicat că mi se ceruse să lecturez un singur articol, aşa că, atunci când a închis întâlnirea, ea a spus: „Bine, înseamnă că îl vom auzi data viitoare.” Iar eu am fost de acord să îl aduc şi data următoare.

Când mi s-a cerut să îmi citesc materialele devoţionale, a fost pentru mine o binecuvântare şi o onoare. Nu a trecut mult până să îmi dau seama că acesta era câmpul meu misionar, iar instrumentul era o carte devoţională de experienţe personale despre iubirea lui Dumnezeu. Câmpul era inima unui mic grup de nevăzători, care sunt dispuşi să audă Cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul experienţelor zilnice ale altora.

Fiecare dintre noi are ceva de împărtăşit cu cineva apropiat sau cu cineva cu care se întâlneşte zilnic. Haideţi să căutăm ocazii de a răspândi dragostea lui Dumnezeu!

Elaine J. Johnson

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn