Surprizele lui Dumnezeu
Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
(Proverbele 3:6)
Noi suntem ca vrăbiile care călătoresc între est şi sud, între Washington şi California, căutând cea mai bună vreme atât pe timp de iarnă, cât şi pe timp de vară. E frumos să fii bătrân şi să îţi petreci timpul cu vechii prieteni, închinându-vă împreună, jucând jocuri, petrecând timp de relaxare la piscină şi la soare. Insă, ca să trăieşti aşa, ai puţin de furcă pentru a te muta de două ori pe an. Mutatul nu e vreo bucurie, însă e un preţ mic care merită plătit.
De fiecare dată când ne mutăm, încercăm să golim cămara şi congelatorul şi la fel am făcut şi în această primăvară. Ne-a ieşit destul de bine, deşi ultimele mese luate acasă au fost de-a dreptul haioase. Când ne-am întors însă, nu aveam de niciunele. Din fericire, în apropiere sunt nişte aprozare grozave, aşa că am pregătit o listă lungă şi am plecat să ne refacem proviziile.
La unul din magazine am găsit aproape tot ce voiam. Pentru că în apropiere mai e un magazin care are produse foarte bune la preţuri mici, ne-am dus şi acolo. In timp ce ne umpleam coşurile cu delicioasele fructe şi legume, mi-am amintit că aveam nevoie de nişte lucruri pe care nu le trecusem pe listă. Mi-am dat seama că acestea din urmă ar fi fost mai ieftine la celălalt magazin, însă nu am vrut să mai pierdem timpul întorcându-ne acolo.
La raftul de unde trebuia să cumpăr unul dintre produse, mi-am dat seama că era la promoţie şi că are un preţ foarte bun. Apoi m-am dus să iau un alt produs şi era şi el la promoţie. Am găsit şi alte lucruri pe care nu le trecusem pe listă şi erau toate la promoţie. Eram foarte surprinsă! Îmi dădeam seama că tocmai economisisem o groază de bani şi că Dumnezeu ştia că eu am nevoie de lucrurile acelea şi petrecuse ceva timp inspirând managerii magazinului să pună acele produse la promoţie.
Poate ai impresia că exagerez pretinzând că lui Dumnezeu I-ar păsa de factura mea de la aprozar, însă eu cred că Lui chiar îi pasă de lucrurile mici din viaţa mea şi că Se bucură să ne surprindă când ne aşteptăm mai puţin. El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).
ANNA MAYRADKE WATERS
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO