Eliberat de durere

 Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini
cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. ”

(1 Corinteni 15:54)

În luna iunie, acum opt ani, elicopterul nostru, în care se aflau trei membri ai echipei, s-a prăbuşit şi toţi trei au murit. Apoi mama a murit în octombrie, mama celei mai bune prietene a murit în ianuarie, soacra mea, în aprilie, fratele meu a murit în noiembrie, iar tata, în martie anul următor. În doi ani, eu şi soţul meu am pierdut 36 de prieteni apropiaţi şi membri ai familiei.

In mintea mea, lucrurile acestea nu ar fi trebuit să se întâmple până când nu am fi îmbătrânit. Eram prea tineri ca atât de multă hune să ne moară, oameni pe care îi iubeam şi de care aveam nevoie în viaţa noastră. Te întrebi dacă am alergat la Dumnezeu? Da, şi apoi m-am retras, pentru că nu eram mânioasă numai pe accidente, vârstă şi probleme de sănătate, ci şi pe Dumnezeu. De ce nu a avut loc revenirea lui Isus, aşa încât să nu fiu nevoită să trăiesc fără cei pe care îi voiam în viaţa mea?

Iar Dumnezeu a fost extraordinar. Aşteptam să aud o voce liniştită sau un car de foc care să mă ducă departe de toată suferinţa şi durerea. Când am permis ca lucrul acesta să se întâmple, am fost copleşită de afecţiune. Dumnezeu m-a purtat ca pe un bebeluş, însă tot părea să nu fie de ajuns.

Mătuşile mele, surorile mai mici ale mamei, îmi tot spuneau că, după cinci ani, ar fi trebuit să trec totuşi peste moartea mamei mele. Şi m-au determinat astfel să mă închid şi mai tare în mine însămi. Îl auzeam pe soţul meu spunându-mi că îşi vrea soţia înapoi, însă eu nu îmi dădeam seama de ce. Am renunţat până şi să mai pomenesc de mama şi mi-am ascuns lacrimile.

Într-un Sabat dimineaţă, pastorul Atkins m-a surprins înlăcrimată şi i-am spus că îmi este atât de dor de mama încât simt că nu mai pot. Mă simţeam sfârşită, însă ascundeam totul sub o mască zâmbitoare. În înţelepciunea lui, mi-a dat o îmbrăţişare mare şi mi-a dat voie să îmi fie dor de mama ori de câte ori simţeam nevoia. Mi-a spus că şi lui îi e încă dor de mama lui, care murise de şi mai multă vreme.

Au început să se împuţineze şi certurile mele cu Dumnezeu. Pe cât de lipsită de răbdare am fost eu, pe atât de răbdător S-a dovedit El şi l-a folosit pe pastorul meu ca să îmi arate că încercarea mea de a scăpa de durere nu făcea decât să înrăutăţească lucrurile. Fiecare avem nevoie să suferim în felul nostru atâta timp cât avem nevoie. E bine să fie aşa.

Şi Isus a pierdut prieteni, mortalitatea pe vremea Lui fiind mult mai ridicată. Şi El a suferit în timp ce Lazăr era în mormânt, iar apoi l-a înviat. Şi la fel va face şi cu cei pe care îi iubim. Vom fi din nou împreună. Mă rog să nu mai fie mult până atunci.

SALLY J.AKEN LINKE

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO