Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău
 şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.

(Geneza 12:1)

Când eram mică, obişnuiam să mă întreb: Unde merg când mor? Ce înseamnă „veşnic”?

Am crescut într-o familie ortodoxă şi nu găseam răspuns la aceste întrebări. Când eram în clasa a şasea, profesoara mea de limba rusă mi-a dăruit un Nou Testament şi am început să îl citesc. Bineînţeles că nu înţelegeam mare lucru, dar măcar am aflat că există un Dumnezeu care mă iubeşte şi eram plină de zel şi dornică să învăţ cât mai multe despre El. După terminarea liceului, am plecat din oraşul natal, m-am mutat intr-un oraş îndepărtat şi L-am uitat pe Dumnezeu, până când, la fel ca Avraam, L-am auzit chemându-mă: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.”

Nu aveam nici cea mai mică idee despre ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru mine, însă, cumva, mi-am dat seama că El este Cel care mă cheamă. M-am simţit protejată şi în siguranţă, deşi nu îmi prea mai păsa de El. M-am mutat în Turcia şi m-am măritat cu un armean care nu prea ştia nici el despre Dumnezeu. Viaţa într-o ţară musulmană a început să îmi provoace frică şi depresie şi atunci am început să îl caut cu adevărat pe Dumnezeu, întrebări de felul: „Care este planul tău cu mine, Doamne?” şi „Ce caut eu aici?” aveau nevoie de răspunsuri. Pentru că în majoritatea timpului stăteam acasă, am avut posibilitatea să fac ceva ce îmi plăcea – să citesc. Am citit foarte mult, inclusiv Biblia. Eram hotărâtă să găsesc adevărul.

Prin harul lui Dumnezeu, m-am împrietenit cu nişte adventişti, care erau români ca mine, şi am început să merg la biserica lor din Istanbul. La scurt timp, m-am botezat şi a început un nou capitol din viaţa mea. Nu e uşor să fii creştin într-o ţară musulmană, mai ales că în Sabat se lucrează, dar îl laud pe Dumnezeu că m-a ajutat să găsesc un loc de muncă perfect pentru mine. Predau limba engleză la o şcoală privată şi nu trebuie să lucrez în Sabat. Soţul meu se pregăteşte pentru botez şi am descoperit împreună că viaţa trăită fără Dumnezeu nu merită trăită. Încercăm să le învăţăm şi pe fiicele noastre calea către Domnul, deşi nu ne este foarte uşor.

Uitându-mă înapoi la felul în care m-a condus Dumnezeu, nu pot decât să îl laud şi să mă rog ca El să continue să facă minuni în vieţile noastre.

LAUR A KASPAROGLU URSU

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO