Încredere în promisiunile Sale
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
(Isaia 41:10)
Am crescut într-o familie musulmană. Când aveam 17 ani, am început să merg la o biserică creştină, deşi părinţii şi celelalte rude s-au opus şi au încercat să mă împiedice. Clădirea bisericii era la capătul străzii unde locuiam şi asta constituia o problemă, pentru că, odată ce mă furişam să nu mă vadă părinţii, mă puteau vedea vecinii. Şi ei mă certau şi erau împotrivă ori mergeau la părinţii mei să le spună ce fac şi să îi determine să mă facă să îmi vină mintea la cap.
Am fost un copil foarte ascultător şi nu eram obişnuită să îmi apăr principiile. Numai gândul că această opoziţie nu va înceta niciodată făcea ca alegerea mea de a merge la biserică să fie o provocare şi mai mare pentru mine. Aveam probleme şi la serviciu pentru că voiam să ţin Sabatul. însă făgăduinţele lui Dumnezeu m-au ajutat să depăşesc toate aceste provocări. Am învăţat pe de rost aceste promisiuni şi le repetam fără încetare atunci când mă temeam. Textul de astăzi era unul dintre preferatele mele.
Apoi a venit o vreme când am decis să îmi dedic viaţa pe deplin slujirii lui Dumnezeu şi am început să lucrez ca misionară. Voiam să îmi continui studiile şi am avut oportunitatea să merg la Seminarul Teologic Zaoksky, din Rusia. Taxele mi-au fost plătite de sponsori, însă nu aveam bani pentru nevoile personale. Bineînţeles că părinţii nu mi-ar fi trimis un sfanţ. S-au gândit că cel mai probabil voi renunţa şi mă voi întoarce la ei şi la religia lor. Din nou promisiunile lui Dumnezeu şi ajutorul Său evident m-au ajutat să nu cedez. Am rezistat, deşi mă simţeam foarte singură.
M-am căsătorit cu un creştin şi pacea şi stabilitatea au intrat în casa mea. L-am slujit pe Dumnezeu alături de soţul meu – ce putea fi mai bine! însă, pe măsură ce trecea timpul, am devenit tot mai încrezătoare în mine însămi şi, deşi citeam Biblia, nu-mi găseam liniştea de care mă bucurasem mai înainte. Mă simţeam frustrată şi aveam nevoie de Dumnezeu şi de pacea Lui, însă El părea departe. Ce se întâmplase? Am început să mă rog ca Dumnezeu să îmi arate care e cauza şi într-o zi am văzut cât de evidentă era problema. încetasem să mai cred în făgăduinţele lui Dumnezeu. Devenisem dependentă de soţul meu, şi nu de Dumnezeu. într-o zi, după un studiu devoţional, am înţeles că atunci când trecusem prin încercări, îmi pusesem încrederea în Dumnezeu zi de zi. După ce Dumnezeu mi-a arătat lucrul acesta, Biblia a redevenit sursa vie a puterii pentru mine. Trebuie să ne încredem în făgăduinţele Sale. Când facem astfel, găsim pace şi rugăciunile noastre sunt ascultate.
YAL YSHAVA ALMIRA
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
