La toneta de înghețată
Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat.
(Romani 12:6)
Douăzeci de femei din diverse ţări europene se bucură de o după-amiază în Florenţa, Italia. Trec râul pe la Ponte Vecchio şi se opresc la o tonetă de îngheţată cu delicioasa gelato italiano. îngheţată savuroasă cu atât de multe arome şi culori din care să alegi! Fiecare sortiment mai bun decât celălalt – mango, ciocolată after eight, ciocolată simplă, zmeură, fursecuri şi frişcă, tiramisu şi multe altele. Cel puţin la fel de multe opţiuni câte femei sunt în grup şi fiecare îşi alege ceea ce-i place. Ce desfătare şi ce extaz al papilelor gustative în timp ce savurăm diversele arome! Toate au un gust minunat şi totuşi sunt atât de diferite!
Privesc aceste doamne în timp ce-şi savurează îngheţata şi-mi dau seama că sunt la fel de diferite precum sortimentele care şi le-au ales. Ce amestec colorat de talente şi personalităţi! Fiecare este unică, un amestec de aptitudini şi trăsături diverse de personalitate. Toate sunt diferite şi toate la fel de valoroase.
Uneori, când privesc la îngheţata însoţitorilor mei, mă gândesc: Oare de ce mi-am ales eu acest sortiment? Sigur îngheţata lor e mai bună decât a mea. în ciuda atâtor varietăţi noi şi interesante pe care la văd la tonetă, înclin mereu spre vechea mea preferinţă – ciocolata. Dar apoi arunc o privire un pic invidioasă la îngheţata cu zmeură a surorii mele. De ce nu mi-am luat şi eu la fel?
Ce-mi pasă mie ce şi-au luat celelalte? Oricum nu am cum să mănânc 20 de feluri de îngheţată în acelaşi timp, aşa că de ce să nu mă bucur pur şi simplu de ceea ce mi-am ales eu?
Dumnezeu nu vrea să privim invidioşi la talentele altora, cu regret că nu avem şi noi aceleaşi daruri. El vrea să ne bucurăm de talentele pe care le-am primit şi să le folosim la potenţialul maxim. Poate că nu am personalitatea energică, extrovertită a prietenei mele, dar Dumnezeu are nevoie la fel de bine şi de alura mea timidă. Eu am alte puncte tari. La fel şi tu. Dumnezeu vrea să-ţi foloseşti cât mai bine amestecul unic de temperament, talente, puncte tari şi credinţă.
Fiecare femeie are valoare şi lui Dumnezeu îi place unicitatea. El ne iubeşte pe toţi. De toate felurile, culorile, varietăţile şi sortimentele. Ţi-L poţi imagina pe Dumnezeu în faţa unei tonete de îngheţată făcând comanda? îşi alege toate sortimentele într-un bol imens de îngheţată de toate culorile, bucurându-Se de fiecare în parte. El ne iubeşte pe fiecare.
HANNELE OTTSCHOFSKI
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO