Nu am meritat!
Dar Domnul S-a îndurat de ei şi a avut milă de ei, Şi-a întors Faţa spre ei.
(2 împăraţi 13:23)
Încă nu-mi vine să cred ce mi s-a întâmplat ieri. Dumnezeu mi-a făcut un cadou. Un alt cadou nemeritat. Dar să o iau de la început.
Sunt mama a doi copii: Ştefan, de 11 ani, şi Lena, de 6 anişori. Patru zile pe săptămână o duc pe Lena dimineaţa la şcoală şi o iau apoi după orele de curs (în zilele de marţi merge cu Ştefan). Este vorba de o distanţă de aproape 800 de metri. Puţin mai mult de jumătate din drum este drept; cealaltă parte — cobori un deal. La întoarcere, bineînţeles, trebuie să-l urci! Luând în considerare faptul că fac acest drum de patru ori pe zi, timp de patru zile în fiecare săptămână, mă păstrez în formă şi n-am probleme cu efortul – aproape tot timpul. Dar ieri a fost diferit.
A sunat alarma, dar eu am mai zăbovit zece minute în pat. Prima greşeală. Şi i-au urmat alte alegeri nefericite. în timp ce Lena servea micul dejun, m-am gândit să nu mănânc, ci să fac un duş. Şi, lăsând apa caldă să-mi maseze gâtul, am pierdut noţiunea timpului! în sfârşit, am ieşit din duş şi am aruncat o privire la ceas. O, nu! Trebuie să plecăm în cinci minute dacă vrem să ajungem la timp la şcoală.
Şi am reuşit în cele cinci minute. M-am îmbrăcat, mi-am scuturat un pic părul ca să se usuce (avantajul de a avea părul tuns scurt), mi-am luat jacheta, eşarfa şi bereta, apoi mi-am pus pantofii. Uau! Am reuşit să ajungem la timp la şcoală.
Dar la întoarcere a trebuit să urc dealul înapoi spre casă. Mă simţeam ca un motor de locomotivă cu aburi, vechi şi demodat. Pufăiam, gâfâiam, respirând din greu, în timp ce mersul devenea tot mai încet. Când, în sfârşit, am atins vârful dealului, mai aveam încă de mers 500 de metri pe drum drept.
Uau, chiar că am obosit! am gândit eu, luând o gură mare de aer şi expirând încet. Deodată aud sunetul unui claxon din spate.
– Te duc undeva? mă întreabă o prietenă.
– O, da, te rog! am răspuns eu cu un oftat de uşurare.
Această prietenă a mea nu are maşină de obicei în timpul săptămânii, dar de data asta a avut. Am fost atât de recunoscătoare lui Dumnezeu! Dacă eram în locul Lui, m-aş fi lăsat să merg pe jos până acasă. „E vina ei”, putea El să spună. „A făcut multe alegeri greşite în dimineaţa aceasta. Să suporte acum consecinţele.”
– Dumnezeu a fost bun cu mine astăzi, deşi nu am meritat.
KERSTIN DORN
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO