Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

(Psalmii 23:4)

Psalmul 23 este unul dintre pasajele biblice care m-au influenţat cel mai mult în viaţă, pentru că bunica mea m-a ajutat să-l învăţ pe de rost când eram mică. Ori de câte ori mă aflu în pericol şi mi-e teamă, recit acest psalm, chemându-L pe Dumnezeu în ajutor.

Mi-aduc aminte de o experienţă prin care am trecut eu şi soţul meu când ne aflam ca misionari în Coasta de Fildeş. (Am slujit 20 de ani acolo.) Totul a fost bine în ceea ce priveşte sănătatea noastră până în al 19-lea an, când m-am îmbolnăvit.

Doctorul mi-a spus că aveam neapărat şi urgent nevoie de operaţie. Ima­ginează-ţi! După 18 ani în care nu avusesem nimic, acum, dintr-odată eram atât de bolnavă, încât a trebuit să fiu internată în spital. Pe lângă aceasta, mi s-a spus că urma să fiu supusă unei intervenţii chirurgicale de cinci ore. Soţul mi-a fost alături, dar, desigur, nu avea voie să intre în sala de operaţie. Tare mi-aş fi dorit să am pe cineva lângă mine care să-mi citească cuvintele mângâietoare ale Scripturii. Sau măcar dacă aş fi putut să-mi iau Biblia cu mine în sala de operaţie. Dar, din fericire, Duhul Sfânt a fost cu mine şi mi-a adus aminte pasaje din Scriptură pe care le memorasem încă de când eram copil.

A fost o experienţă dificilă, fiind conştientă că mă aflam într-o situa­ţie foarte critică. Şi, în timp ce anestezistul şi cei doi medici se pregăteau pentru operaţie, am început să mă rog. Mi-am mărturisit păcatele înaintea Domnului, predându-mi viaţa în mâinile Sale. Apoi mi-au venit în minte cuvintele Psalmului 23: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.” Când am ajuns la versetul 4: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine”, deja mă sim­ţeam încrezătoare şi plină de pace.

Dumnezeu a ţinut totul în mâna Sa şi operaţia a decurs bine. Mai târ­ziu, doctorul a venit la mine şi m-a întrebat: „Doamnă Nlo, sunteţi cumva pastor?”

Apoi, după ce a primit răspunsurile de care avea nevoie, ne-a invitat pe mine şi pe soţul meu să ne rugăm pentru un coleg de-al său care trebuia să sufere o intervenţie chirurgicală, în urma unui accident. Şi din nou Dumne­zeu a răspuns rugăciunilor noastre. Acel om s-a însănătoşit, iar acest lucru ne-a produs mare bucurie.

ANGELE RACHEL NLO NLO

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO