Depărtează-te de rău şi fă binele… Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.

(Psalmii 34:14,15)

De curând, am participat la o conferinţă de leadership şi, ajungând acolo de dimineaţă, mult mai devreme, m-am dus să-mi aranjez părul şi să-mi pudrez faţa. Intenţionat plecasem de acasă mai devreme ca să scap de trafi­cul infernal din Atlanta şi, având mai mult timp la dispoziţie, m-am gândit să-mi pieptăn părul şi să-mi „restaurez” faţa. O tânără, şi ea participantă la conferinţă, se aplecă deasupra chiuvetei de lângă mine, spălându-şi mâi­nile. La un moment dat, se uită la mine, îmi zâmbi şi-mi spuse: „Ultimele retuşuri?” I-am întors zâmbetul şi i-am spus: „Aşa se pare.”

Atunci parcă m-a lovit un gând: Ultimele retuşuri! Ce ultime retuşuri mai e nevoie să aplic vieţii mele, pentru a fi gata când Hristos va reveni? Uau! De unde să-mi fi venit gândul ăsta? m-am întrebat. M-a luat pe nepregătite. Nu aveam niciun răspuns, dar gândurile continuau să mă asalteze. Ce am lăsat nefăcut? Ce lucru din viaţa mea am amânat să I-l predau lui Dumnezeu, pentru că eram prea grăbită, lăsând ultimele retuşuri pentru mai târziu? Ce lucru am amânat să fac şi care mă împiedică să aplic aceste retuşuri rela­ţiei mele cu Isus? Gândurile acestea m-au urmărit pe tot parcursul zilei şi mi-am dat seama că Duhul Sfânt era Acela care-mi vorbea.

Strigam cu toată inima la Dumnezeu, în timp ce versurile unui bine cunoscut imn mi se derulau în minte: „Nimic între mine şi Mântuitorul meu, ca să-I pot vedea faţa binecuvântată; nimic care să mă oprească a primi cel mai mic favor; păstrează drumul liber! Nu lăsa nimic să intervină.”

Versetul de astăzi este în acelaşi timp un sfat şi o asigurare: „Depărtează-te de rău şi fă binele„. Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.” Şi, într-adevăr, Dumnezeu mi-a auzit plânsul tăcut şi rugăminţile stăruitoare ale inimii.

Mi-am luat angajamentul de a-mi examina viaţa cât mai des, în rugăciu­ne, căutând acele ultime retuşuri pe care le pot aplica relaţiei mele cu Isus, astfel încât nimic să nu stea între mine şi Mântuitorul meu.

Aş vrea să-ţi pun aceeaşi întrebare care mi-a fost adresată şi mie într-o dimineaţă devreme, o întrebare care mă aduce continuu pe genunchi: „Ultimele retuşuri?”

TERRY ROSELMOND-MOORE

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO