Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.

(2 Corinteni 2:14)

Ai un parfum preferat? Eu da. Şi îl păstrez pentru ocazii speciale. Aud deseori: „Miroase frumos. Ce parfum este?” Într-un anume fel, respectivul parfum îmi dă o stare de bine, probabil fiindcă îl asociez cu ceva frumos şi special.

În Biblie, noi, creştinii, suntem provocaţi să fim o mireasmă printre cei care ne înconjoară. Astfel că se pune întrebarea: „Ce fel de mireasmă răspândeşte un creştin?” Şi, în acelaşi timp, pot creştinii să răspândească o miasmă? Pavel spune că un creştin e ca o mireasmă atunci când e iubitor, plin de bucurie, răbdător, înţelegător, împăciuitor şi inimos, iar lista poate continua. Ne dorim cu toţii aceste calităţi, dar, în alergarea zilei, ne pierdem răbdarea, trecem pe lângă o inimă rănită, iar bucuria şi bunătatea ies la iveală doar în scurte formule de salut. Trăim într-o continuă tensiune între ideal şi realitate şi adesea ne simţim făţarnici. Iar dacă mai avem şi adolescenţi în familie, cuvintele lor adeveresc uneori acest sentiment.

Atunci, ce să fac? Să renunţ? Să mă retrag şi să renunţ la creştinism? Nu, eu sunt copilul lui Dumnezeu în plină creştere şi dezvoltare, poate un
„adolescent” al lui Dumnezeu. Duhul Sfânt încă mai lucrează la inima mea ca să mă transforme şi să mă aducă mai aproape de ideal. Este nevoie doar să-L las să-Şi facă lucrarea. Isus mi-a spălat hainele, iar soarele neprihăni­rii Lui le-a făcut albe ca zăpada. Acum pot să îmbrac aceste haine, ştiind că au fost înmiresmate cu o aromă specială -„parfumul vieţii”. Eu nu mi-l pot permite, dar l-am primit în dar.

Astăzi, soneria a sunat de două ori – primisem un colet. Trebuia doar să semnez şi să-l preiau. Isus sună la uşa inimii mele în fiecare zi şi cere să fie primit înăuntru, ca astfel să poată curăţa mizeria şi să parfumeze interiorul cu această mireasmă încântătoare a vieţii. Dacă inima îmi este curată pe dinăuntru, parfumul se va simţi şi în exterior. Probabil că eu nu îmi dau seama de asta, dar cei din jur se vor întreba: „Ce are această femeie şi eu nu? Ce anume o face diferită?”

Doamne, ajută-mă să dau mai departe dragostea Ta şi să fiu o mireasmă pentru cei din jurul meu.

GERD-LAILA WALTER

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO