Iată, Eu trimit un înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit.

(Exodul 23:20)

Venise vacanţa de vară şi o nouă călătorie în Florida mi-a adus aminte de o altă ocazie când aceasta nu ar mai fi fost posibilă dacă Dumnezeu nu ne-ar fi purtat de grijă.

Călătoream cu două microbuze dinspre Orlando către Bainbridge, Geor­gia. Eram atât de fericită că urma să-i văd pe unchiul şi mătuşa care tocmai se mutaseră în acel loc. Noi mergeam în spatele microbuzului în care se aflau părinţii, fratele şi nepoata mea. Pe drum, ne-am oprit la un popas ca să luăm masa şi să ne odihnim, apoi ne-am continuat călătoria. Eu stăteam pe bancheta din spate împreună cu copiii noştri şi citeam mereu, iar din când în când îl hrăneam pe cel mic.

L-am alăptat şi începusem din nou să citesc, când am aruncat o privire pe geam. M-am îngrozit când am văzut un stâlp care parcă gonea spre noi.
„Vince!”, am strigat. Vince a virat repede. De abia atunci ne-am dat seama unde eram, deşi nu înţelegeam de ce. Ne aflam pe scuarul de iarbă care despărţea cele două sensuri de mers. Când am virat, m-am gândit că totul va fi bine, dar lui Vince i-a fost foarte greu să păstreze maşina pe şosea din cauza vitezei. L-am strâns pe bebeluşul Guyen la piept, iar în următoarele clipe microbuzul s-a răsturnat pe o parte şi s-a oprit.

Autoturismul nostru se afla tot pe mijlocul drumului, iar fratele meu nu putea vedea decât fumul care ieşea din el. Aşteptându-se la ce era mai rău, le-a spus părinţilor să oprească pentru că aveam probleme. Când au ajuns la noi, eram încă în maşină, încercând să ne dăm seama cum să ieşim. Sin­gura posibilitate era pe uşa din spate, care încă putea fi deschisă.

Doi oameni au oprit ca să ne ajute. Apoi încă o doamnă. Aceasta ne-a oferit sticle cu apă. Eram atât de recunoscători pentru sprijinul şi grija lor, dar şi mai recunoscători pentru că nimeni nu fusese rănit grav. Ca prin minune, Guyen a rămas în braţele mele, deşi putea foarte uşor să fie aruncat din maşină. Guielle, fiica noastră, a dormit în tot acest timp şi s-a trezit doar când am scos-o afară. Eu eram singura cu câteva zgârieturi, aşa că m-am dus la spital pentru investigaţii.

Aparent, soţul meu adormise la volan. Am petrecut noaptea în acel orăşel, apoi ne-am continuat călătoria, recunoscă­tori pentru îngerii care ne veghează.

Fiecare avem câte ceva de povestit despre grija îngerilor şi a Tatălui ceresc. Dacă şi tu ai o experienţă asemănătoare, sunt sigură că El ar fi în­cântat să o spui şi altora.

DANA M BEAN

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO