Locul numit Nicăieri
Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
(Ieremia 29: 11)
Treceam printr-o perioadă foarte dificilă. Contul în bancă era gol, cardul de credit ajunsese la limită şi rămăsesem fără niciun ban pentru plata chiriei şi pentru alimente. Nu aveam loc de muncă şi nici vreo ofertă pentru viitorul apropiat. Nu ştiam ce să fac. Şi, în plus, la acel moment, nu aveam nici cea mai mică idee ce voia Dumnezeu de la mine.
Tocmai mă întorsesem dintr-o vacanţă mai lungă, ştiind că nu aveam un loc de muncă la care să mă întorc. De curând terminasem facultatea, iar proiectul la care am lucrat pe perioada studiilor se încheiase după numai o lună de la absolvire. Dar mă simţeam încrezătoare, căutându-L pe Dumnezeu. Voiam să ştiu ce dorea de la mine şi din mine. Nu aveam idee ce loc de muncă îmi doream, în ce oraş să fie, dacă să mă mut într-o altă ţară sau să rămân acolo unde eram. Totuşi nu mă simţeam confuză. Tot ce-mi doream era ca Dumnezeu să mă conducă, pentru că trecuseră cinci ani de când luasem hotărârea să nu-mi mai planific singură viaţa. Simţeam că mă aflu într-un loc numit „nicăieri”.
În timpul primelor trei săptămâni petrecute acasă, după venirea din vacanţă, am rămas zile întregi în apartament, uneori uitând cum mai arăta lumea de afară. Căutam să aflu voia lui Dumnezeu. Doream să ştiu ce voia să fac şi încotro să mă îndrept. La un moment dat, mi-a trecut prin minte şi gândul de a posti până când El avea să-mi răspundă, dar n-am mers aşa de departe. De obicei, postesc în fiecare luni, aducând cererile mele arzătoare la tronul harului. Miercuri, în acea săptămână, am decis că aveam nevoie de un regiment întreg să se roage pentru mine, aşa că am scris unui grup de ostaşi ai rugăciunii.
Până la sfârşitul zilei devenisem sigură că, pentru anul următor, Dumnezeu dorea să-mi continui studiile şi aveam deja în minte ce universitate să aleg. În acea dimineaţă de vineri, L-am rugat să-mi dea un loc de muncă, dar nu unul cu program obişnuit de la ora opt dimineaţa până la ora cinci după-amiaza. Mai târziu, în acea dimineaţă, primeam o invitaţie să predau limba engleză în Brazilia sau Columbia timp de un an, până intram la universitate. Până seara, aveam alimente şi bani şi două persoane se oferiseră să mă ducă la magazin, după Sabat.
Uneori, cel mai bun loc în care poţi fi este „nicăieri”, pentru ca Dumnezeu să te ducă acolo unde El poate să pună în aplicare viitorul pe care l-a pregătit pentru tine!
NADINE A. JOSEPH
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
