Simțul orientării
Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
(Proverbele 3:5,6)
Fiica mea, Siobhan, este binecuvântată cu un ascuţit simţ al orientării. Recunoaşte reperele şi îşi găseşte foarte uşor drumul într-un loc străin. Chiar şi când nu cunoaşte zona, merge pe jos sau cu mijloacele de transport în comun ca şi când ar fi trăit acolo toată viaţa. Am fost uimită când, în prima ei călătorie la Londra, m-a dus prin toate locurile cu metroul şi autobuzul, şi asta în doar câteva ore. În mai multe ocazii cât am stat în Londra, m-am bazat pe simţul ei de orientare ca să ajungem la destinaţie fără să ne rătăcim.
Eu sunt exact opusul: trebuie să am mereu la îndemână instrucţiuni scrise, detaliate sau o hartă, ca să-mi găsesc drumul în locuri necunoscute. Înainte de fiecare călătorie, zăbovesc mult asupra instrucţiunilor, încercând să-mi desenez harta în minte, chiar dacă o am şi în mână. Şi chiar cu toate aceste pregătiri, nu garantez că nu mă rătăcesc. Lipseşte un indicator pe drum. Mă las distrasă de un eveniment neaşteptat. Dacă există şi o linie de ocolire, trebuie să o iau pe un drum diferit decât cel obişnuit.
Uneori de vină este neîncrederea în sine şi chiar în ultimul moment fac dreapta, când ar fi trebuit să merg în stânga la magazinul din colţ sau la a doua intersecţie. Astfel de greşeli dau naştere la frustrare, ca să nu mai menţionez pierderile de timp şi energie.
Punerea la îndoială a unor direcţii clare poate să ne coste atunci când vine vorba să luăm decizii importante în viaţă. Presiunea celor din jur duce la obiceiuri care creează dependenţă, precum consumul de droguri, abuzul de alcool sau luptele de-o viaţă cu nicotina. Cumperi nesăbuit şi ajungi înglodat în datorii financiare. Viaţa este plină de ocolişuri şi evenimente neaşteptate.
Cel mai mult am nevoie de un bun simţ al orientării atunci când vreau să-L urmez pe Isus. Am încredere în El, pentru că deja ştie drumul bun pentru mine. Iată ce spune El: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Dacă-I predau conducerea, nu mai depind de propriile instrucţiuni, de harta desenată cu grijă sau chiar de îndemânarea altora atunci când plec în călătorie într-un loc nefamiliar, pentru că El este Calea. Ne-a arătat deja drumul şi ne invită să ne alăturăm Lui. Tot ce trebuie să fac eu este să-L urmez.
SHERMA WEBBE CLARKE
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
