Luminile misterioase
Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca.
(Psalmii 139:9,10)
Era o zi de Sabat când, împreună cu părinţii mei, plecam de la înmormântarea mătuşii. Cei 129 de kilometri până acasă au fost mereu o distanţă dificilă de parcurs pentru mine, pentru că drumul şerpuieşte printre munţi şi văi, având multe curbe periculoase. Să conduci de la Serra do Rio do Rastro până în Santa Catarina, Brazilia, era o adevărată provocare. Înainte să începem coborârea de pe munte, L-am rugat pe Dumnezeu să ne păzeas că şi să ne ducă acasă în siguranţă.
Ultimele raze de soare dispăreau la orizont când am ajuns la baza lanţului muntos. Mai aveam câţiva kilometri până acasă şi trebuia să trecem prin mai multe orăşele ca să ajungem în localitatea noastră. Tocmai ce trecusem de un oraş aflat la 48 de kilometri de unde locuiam noi. Luminile oraşului se zăreau încă în urma noastră, când farurile de la maşină s-au stins, lăsându-ne într-o beznă totală. De vreme ce nu mai puteam înainta, ne-am întors în oraşul respectiv şi am căutat pe cineva să ne repare maşina. Ne-am oprit la o benzinărie şi ni s-a spus unde puteam găsi un mecanic.
Am ajuns la locul indicat şi cineva a venit să ne ajute. A dat să aprindă luminile, dar acestea nu au funcţionat şi ne-a spus că trebuie să înlocuim o anumită piesă – care costa aproape 185 de dolari – dar pentru că el nu avea această piesă, ne-a îndrumat către un alt mecanic. Nu aveam nici cea mai mică idee cum aveam să plătim suma respectivă, dar am condus cu grijă până l-am găsit pe acel mecanic. Când a întors cheia în contact, luminile s-au aprins. Totul mergea perfect!
„O minune!” am exclamat eu cu recunoştinţă în suflet. I-am spus mecanicului încotro ne îndreptam şi l-am întrebat dacă ne aflam pe drumul bun. Din răspunsul lui, ne-am dat seama imediat cum ne condusese Dumnezeu. La un moment dat, o luasem într-o direcţie greşită şi am fi ajuns departe de casa noastră. Dumnezeu stinsese luminile maşinii în mod miraculos ca noi să ne dăm seama că nu suntem pe drumul bun.
Rugăciunea mea este ca Domnul să ne deschidă ochii să vedem mâna Lui care ne conduce şi să ne deschidă urechile ca să-L auzim spunându-ne: „Iată drumul, mergeţi pe el!” (Isaia 30:21).
LIA REJANE CORREA KUNTZE
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
