Cântarea Cântărilor 8
Cântarea Cântărilor 8
1 O! de ai fi fratele meu,
care a supt la ţâţele mamei mele!
Când te-aş întâlni în uliţă, te-aş săruta,
şi nimeni nu m-ar ţine de rău.
2 Te-aş lua şi te-aş aduce acasă la casa mamei mele;
ea m-ar învăţa
să-ţi dau să bei vin* mirositor,
must din rodiile mele.
3 Mâna lui cea stângă* să fie sub capul meu,
şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze! –
4 Vă rog* fierbinte, fiice ale Ierusalimului: nu stârniţi,
nu treziţi dragostea
până nu vine ea. –
5 Cine* este aceea care se suie din pustiu,
rezemată de iubitul ei şi zicând:
„Te-am trezit sub măr;
acolo te-a născut mama ta,
acolo te-a născut şi te-a făcut ea”? –
6 Pune-mă* ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău;
căci dragostea este tare ca moartea,
şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor;
jarul ei este jar de foc,
o flacără a Domnului.
7 Apele cele mari nu pot să stingă dragostea,
şi râurile n-ar putea s-o înece;
de* ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste,
tot n-ar avea decât dispreţ.
8 Avem o soră micuţă*
care n-are încă ţâţe.
Ce vom face cu sora noastră
în ziua când îi vor veni peţitorii?
9 Dacă este zid,
vom zidi nişte zimţi de argint pe ea;
dar, dacă este uşă,
o vom închide cu o scândură de cedru. –
10 Eu sunt un zid, şi ţâţele mele sunt ca nişte turnuri;
în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
11 Solomon avea o vie la Baal-Hamon;
a închiriat-o* unor păzitori;
şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
12 Via mea, care este a mea, o păstrez eu.
Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli,
şi două sute fie celor ce păzesc rodul! –
13 Tu, care locuieşti în grădini,
nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău:
binevoieşte* şi fă-mă să-l aud! –
14 Vino* repede, iubitule,
ca* o căprioară sau ca puiul de cerb
pe munţii plini de mirozne!
