Cântarea Cântărilor 7
Cântarea Cântărilor 7
1 Ce frumoase îţi sunt picioarele în încălţămintea ta, fată* de domn!
Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca nişte lănţişoare de pus la gât,
lucrate de mâinile unui meşter iscusit.
2 Pântecele tău este un pahar rotund
de unde nu lipseşte vinul mirositor;
trupul tău este un snop de grâu
încins cu crini.
3 Amândouă* ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb,
ca gemenii unei căprioare.
4 Gâtul* tău este ca un turn de fildeş;
ochii tăi sunt ca iazurile Hesbonului de lângă poarta Bat-Rabim;
nasul tău este ca turnul Libanului
care priveşte spre Damasc.
5 Capul tău este cum e Carmelul,
şi părul capului tău este ca purpura
împărătească:
până şi un împărat ar fi înlănţuit de pletele tale!…
6 Ce frumoasă şi ce plăcută eşti, tu,
iubito, în mijlocul desfătărilor!
7 Statura ta este ca finicul,
şi ţâţele tale ca nişte struguri.
8 Îmi zic: „Mă voi sui în finic
şi-i voi apuca crăcile!” Atunci ţâţele tale vor fi ca strugurii din vie,
mirosul suflării tale ca al merelor.
9 Şi gura ta* toarnă un vin ales
care curge lin ca răspuns la dezmierdările mele
şi alunecă pe buzele noastre când adormim!
10 Eu sunt a iubitului meu, şi* el doreşte de mine.
11 Vino, iubitule, haidem să ieşim pe câmp,
să rămânem noaptea în sate!
12 Dis-de-dimineaţă ne vom duce la vii
să* vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea
şi dacă au înflorit rodiile.
Acolo îţi voi da dragostea mea.
13 Mandragorele* îşi răspândesc mirosul,
şi deasupra uşii avem* tot felul de roade bune, noi şi vechi,
pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.
