Studiul XII – Trimestrul IV

Duminică , 14 decembrie 2014

1. Citeşte Iacov 5:13. Ce situaţii contrastante sunt amintite aici? Cum aplicăm aceste îndemnuri la experienţa noastră personală?

Iacov 5

13 Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cînte cîntări de laudă!

Iacov abordează două situaţii diferite (suferinţa şi buna dispoziţie) şi propune ca soluţie rugăciunea şi cântările de laudă: roagă-te dacă eşti în suferinţă, cântă dacă eşti vesel. Soluţiile nu sunt totuşi chiar atât de diferite cum par, întrucât în Biblie întâlnim rugăciuni sub formă de imnuri de laudă (psalmi), iar Iacov ne sfătuieşte la începutul epistolei lui să privim „ca o mare bucurie când trecem prin felurite încercări”, ştiind că „încercarea credinţei… lucrează răbdare” (Iacov 1:2,3). Astfel, în ambele situaţii putem împleti rugăciunea cu cântarea de laudă!

Iacov 1

2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări,
3 ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

Cuvântul pentru „suferinţă” din Iacov 5:13 şi cel întrebuinţat în versetul 10, în expresia „ca pildă de suferinţă”, au aceeaşi rădăcină şi exprimă suferinţa fizică şi psihică, făcând „mai întâi de toate referire la riscul şi supliciul războiului” (Ceslas Spicq, Theological Lexicon of the New Testament, vol. 2, p. 239), dar şi la truda fizică epuizantă şi la efortul costisitor. El mai apare în 2 Timotei 2:9 şi 4:5 unde denotă „munca anevoioasă a apostolilor, care nu este oprită de nicio greutate sau suferinţă” (Ibidem, p. 240). Când vin necazurile, noi apelăm instinctiv la Dumnezeu. Rugăciunea şi cântatul cu vocea sau cu un instrument ne ajută să întâmpinăm suferinţa cu fruntea sus. „Cântatul cu vocea este un act de închinare în aceeaşi măsură ca şi rugăciunea. Multe cântări sunt de fapt rugăciuni.” – Ellen G. White, Educaţie, p. 168

2 Timotei 2

9 pentru care sufăr pînă acolo că sînt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvîntul lui Dumnezeu nu este legat.

2 Timotei 4

5 Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba.

De câte ori nu ni s-a întâmplat şi nouă ca, într-un moment de deprimare şi singurătate, să ascultăm cuvintele unui imn şi să ne simţim învioraţi? Sunt printre noi mulţi oameni care suferă şi au nevoie de încurajare şi care s-ar bucura să primească o vizită de rugăciune şi cântare. „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng” (Romani 12:15). În urma unei astfel de vizite, şi sufletul nostru se va înviora.

Psalmii sunt un adevărat tezaur de rugăciuni şi cântări care ne oferă inspiraţie, încurajare şi îndrumare.

Ştim că suferinţa ne apropie de Domnul şi ne îndeamnă la rugăciune. La ce pericole spirituale suntem expuşi când totul ne merge bine? De ce este important să Îl lăudăm pe Domnul mai ales când ne merge bine? Ce ne amintim în felul acesta?

*

******

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV

Marcu 14

1 După două zile era praznicul Paştelor şi al Azimilor. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum să prindă pe Isus cu vicleşug, şi să-L omoare.
2 Căci ziceau: ,,Nu în timpul praznicului, ca nu cumva să se facă turburare în norod.„
3 Pe cînd şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; şi, dupăce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus.
4 Unora dintre ei le-a fost necaz, şi ziceau: ,,Ce rost are risipa aceasta de mir?
5 Mirul acesta s’ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei (Greceşte: dinari.), şi să se dea săracilor.„ Şi le era foarte necaz pe femeia aceea.
6 Dar Isus le-a zis: ,,Lăsaţi -o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine;
7 căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, şi le puteţi face bine oricînd voiţi: dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
8 Ea a făcut ce a putut; Mi -a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare.
9 Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.„
10 Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s’a dus la preoţii cei mai de seamă, ca să le vîndă pe Isus.
11 Cînd au auzit ei lucrul acesta, s’au bucurat, şi i-au făgăduit bani. Şi Iuda căuta un prilej nimerit, ca să-L dea în mînile lor.
12 În ziua dintîi a praznicului Azimilor, cînd jertfeau Paştele, ucenicii lui Isus I-au zis:
13 El a trimes pe doi din ucenicii Săi, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în cetate; acolo aveţi să întîlniţi un om ducînd un ulcior cu apă: mergeţi după el.
14 Unde va intra el, spuneţi stăpînului casei: ,,Învăţătorul zice: ,Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?`
15 Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi pentru noi.„
16 Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate, şi au găsit aşa cum le spusese El; şi au pregătit Paştele.
17 Seara, Isus a venit cu cei doisprezece.
18 Pe cînd şedeau la masă şi mîncau, Isus a zis: ,,Adevărat vă spun că unul din voi, care mănîncă cu Mine, Mă va vinde.„
19 Ei au început să se întristeze, şi să-I zică unul după altul: ,,Nu cumva sînt eu?„
20 ,,Este unul din cei doisprezece,„ le-a răspuns El; ,,şi anume, cel ce întinge mîna cu Mine în blid.
21 Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela, prin care este vîndut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el, să nu se fi născut.„
22 Pe cînd mîncau, Isus a luat o pîne; şi, după ce a binecuvîntat, a frînt -o, şi le -a dat, zicînd: ,,Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu.„
23 Apoi a luat un pahar, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el.
24 Şi le-a zis: ,,Acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi.
25 Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.„
26 Dupăce au cîntat cîntările de laudă, au ieşit în muntele Măslinilor.
27 Isus le-a zis: ,,În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentrucă este scris: ,Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.`
28 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea.„
29 Petru i-a zis: ,,Chiar dacă toţi ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.„
30 Şi Isus i-a zis: ,,Adevărat îţi spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cînte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.„
31 Dar Petru I-a zis cu şi mai multă tărie: ,,Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.„ Şi toţi ceilalţi au spus acelaş lucru.
32 S’au dus apoi într’un loc îngrădit, numit Ghetsimani. Şi Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Şedeţi aici pînă Mă voi ruga.„
33 A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi a început să Se spăimînte şi să Se mîhnească foarte tare.
34 El le-a zis: ,,Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneţi aici, şi vegheaţi!„
35 Apoi a mers puţin mai înainte, S’a aruncat la pămînt, şi Se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela.
36 El zicea: ,,Ava, adică: Tată, -Ţie toate lucrurile Îţi sînt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuş, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.„
37 Şi a venit la ucenici, pe cari i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru: ,,Simone, tu dormi? Un ceas n’ai fost în stare să veghezi?
38 Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de rîvnă, dar trupul este neputincios.„
39 S’a dus iarăş, şi S’a rugat, zicînd aceleaşi cuvinte.
40 Apoi S’a întors din nou şi i-a găsit dormind; pentrucă li se îngreuiaseră ochii de somn. Ei nu ştiau ce să-I răspundă.
41 În sfîrşit, a venit a treia oară, şi le-a zis: ,,Dormiţi de acum, şi odihniţi-vă! Destul! A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mînile păcătoşilor.
42 Sculaţi-vă; haidem să mergem; iată că se apropie vînzătorul!„
43 Şi îndată, pe cînd vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimeşi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrîni.
44 Vînzătorul le dăduse semnul acesta: ,,Pe care-L voi săruta, acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi supt pază.„
45 Cînd a venit Iuda, s’a apropiat îndată de Isus, şi I-a zis: ,,Învăţătorule!„ Şi L-a sărutat mult.
46 Atunci oamenii aceia au pus mîna pe Isus, şi L-au prins.
47 Unul din cei ce stăteau lîngă El, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea.
48 Isus a luat cuvîntul, şi le-a zis: ,,Aţi ieşit ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi.
49 În toate zilele am fost la voi, şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M’aţi prins. Dar toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească Scripturile.„
50 Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.
51 După El mergea un tînăr, care n’avea pe trup decît o învelitoare de pînză de in. Au pus mîna pe el;
52 dar el şi-a lăsat învelitoarea, şi a fugit în pielea goală.
53 Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s’au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrînii şi cărturarii.
54 Petru L-a urmat de departe pînă în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii, şi se încălzea la para focului.
55 Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau nici una.
56 Pentrucă mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau.
57 Unii s’au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui, şi au zis:
58 ,,Noi L-am auzit zicînd: ,Eu voi strica Templul acesta, făcut de mîni omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mîni omeneşti.„
59 Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor.
60 Atunci marele preot s’a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus, şi I-a zis: ,,Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotriva Ta?„
61 Isus tăcea, şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăş, şi I-a zis: ,,Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvîntat?„
62 ,,Da, sînt,„ i-a răspuns Isus. ,,Şi veţi vedea pe Fiul omului şezînd la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.„
63 Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: ,,Ce nevoie mai avem de martori?
64 Aţi auzit hula. Ce vi se pare?„ Toţi L-au osîndit să fie pedepsit cu moartea.
65 Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii, şi să-I zică: ,,Prooroceşte!„ Iar aprozii L-au primit în palme.
66 Pe cînd stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot.
67 Cînd a văzut pe Petru încălzindu-se, s’a uitat ţintă la el, şi i-a zis: ,,Şi tu erai cu Isus din Nazaret!„
68 El s’a lepădat, şi a zis: ,,Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.„ Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cîntat cocoşul.
69 Cînd l-a văzut slujnica, a început iarăş să spună celor ce stăteau acolo: ,,Acesta este unul dintre oamenii aceia.„
70 Şi el s’a lepădat din nou. După puţină vreme, ceice stăteau acolo, au zis iarăş lui Petru: ,,Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti Galilean, şi graiul tău seamănă cu al lor.„
71 Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: ,,Nu cunosc pe omul acesta, despre care vorbiţi!„
72 Îndată a cîntat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: ,,Înainte ca să cînte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.„ Şi gîndindu-se la acest lucru, a început să plîngă.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO