Un martor îndărătnic
Studiul 6 – Trimestrul II
Luni , 6 mai 2013
Domnul îl opreşte pe Iona din fuga lui prin intermediul unei furtuni violente care ameninţă să distrugă corabia (Iona 1). În acest moment critic, corăbierii încep să strige după ajutor la zeii lor, înţelegând că furtuna nu putea fi decât un semn că unul dintre ei le stârnise mânia. Pentru a-l descoperi pe vinovat şi a-l determina să-şi mărturisească fapta, hotărăsc să tragă la sorţi. Fiecare dintre ei pune într-un vas o piatră sau o bucată de lemn după care să poată fi identificat. Apoi, vasul este scuturat până când sare afară din el o piatră. Sorţul cade pe Iona, iar el îşi mărturiseşte păcatele şi le cere corăbierilor să îl arunce în mare.
Iona 1
1. Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel: 2. „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!” 3. Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului. S-a coborât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de faţa Domnului. 4. Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme. 5. Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a coborât în fundul corăbiei, s-a culcat şi a adormit dus. 6. Cârmaciul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să Se gândească la noi şi nu vom pieri!” 7. Şi au zis unul către altul: „Veniţi să tragem la sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona. 8. Atunci ei i-au zis: „Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti?” 9. El le-a răspuns: „Sunt evreu, şi mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea şi uscatul!” 10. Oamenii aceia au avut o mare teamă şi i-au zis: „Pentru ce ai făcut lucrul acesta?” Căci oamenii aceia ştiau că fugea de faţa Domnului, pentru că le spusese el. 11. Ei i-au zis: „Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată. 12. El le-a răspuns: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” 13. Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor. 14. Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei!” 15. Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit. 16. Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe. 17. Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.Ce ne surprinde aici este că personajele pozitive sunt corăbierii, nişte păgâni, şi personajul negativ este Iona. Deşi se închinau la mulţi zei, corăbierii manifestă o mare teamă faţă de Domnul şi se roagă Lui. De asemenea, manifestă compasiune faţă de slujitorul Domnului, străduindu-se din răsputeri să vâslească pentru a ajunge pe uscat. În cele din urmă, se resemnează şi îl aruncă pe Iona în mare, aşa cum le ceruse el. Apoi, furtuna încetează, iar corăbierii Îi aduc Domnului o jertfă şi Îi fac juruinţe.
3. Ce spune Iona despre Domnul de care pretinde că se teme? De ce este semnificativ modul în care Îl descrie pe Dumnezeu aici? Iona 1:9. (Vezi şi Apocalipsa 14:7; Isaia 42:5; Apocalipsa 10:6.)
Iona 1
9. El le-a răspuns: „Sunt evreu, şi mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea şi uscatul!”Apocalipsa 14
7. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”Isaia 42
5. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet, celor ce merg pe el.Apocalipsa 10
6. şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,Mărturisirea de credinţă a lui Iona în Domnul, Dumnezeul care a creat marea şi uscatul, scoate în evidenţă inutilitatea tentativei profetului de a fugi de El. Încetarea imediată a furtunii după ce Iona a fost aruncat în mare este pentru corăbieri dovada că Domnul, în calitatea Sa de Creator, are stăpânire asupra mării. La această dovadă, ei Îi aduc închinare cu şi mai multă teamă. Nu ni se spune cât a durat această nouă teamă şi veneraţie faţă de Creator. Însă nu ne îndoim că au aflat ceva despre El din această experienţă!
Mintea omenească poate cu greu să înţeleagă minunile din lumea înconjurătoare şi cu atât mai puţin tot ce se află dincolo de simţurile noastre şi de imaginaţia noastră. Ce îţi descoperă Creatorul prin intermediul lucrurilor pe care le-a creat?
================================================================
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II
2 Cronici 18
1. Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug şi s-a încuscrit cu Ahab. 2. După câţiva ani s-a coborât la Ahab în Samaria. Ahab a tăiat, pentru el şi pentru poporul care era cu el, un mare număr de oi şi boi şi l-a rugat să se suie la Ramot din Galaad. 3. Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Vrei să vii cu mine la Ramot în Galaad?” Iosafat i-a răspuns: „Eu ca tine, şi poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.” 4. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.” 5. Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de patru sute, şi le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mâinile împăratului.” 6. Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-L putem întreba?” 7. Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească aşa împăratul!” 8. Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător şi i-a zis: „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.” 9. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi prorocii proroceau înaintea lor. 10. Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici.” 11. Şi toţi prorocii au prorocit la fel, zicând: „Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbândă, şi Domnul o va da în mâinile împăratului.” 12. Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: „Iată, prorocii cu un gând prorocesc de bine împăratului; cuvântul tău să fie, dar, ca şi cuvântul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!” 13. Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.” 14. Când a venit la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” El a răspuns: „Suiţi-vă! Căci veţi avea izbândă, şi vor fi daţi în mâinile voastre.” 15. Şi împăratul i-a zis: „De câte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?” 16. Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munţi ca nişte oi care n-au păstor; şi Domnul a zis: „Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă!” 17. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Nu ţi-am spus eu? El nu-mi proroceşte nimic bun, nu-mi proroceşte decât rău.” 18. Şi Mica a zis: „Ascultaţi, dar, cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui. 19. Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi să piară acolo?” Au răspuns unul într-un fel, altul, într-altul. 20. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis: „Cum?” 21. „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis: „Îl vei amăgi şi vei izbuti; ieşi şi fă aşa.” 22. Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.” 23. Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz şi a zis: „Pe ce drum a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?” 24. Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.” 25. Împăratul lui Israel a zis: „Luaţi pe Mica şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului. 26. Şi spuneţi: „Aşa vorbeşte împăratul: „Băgaţi pe omul acesta în temniţă şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până mă voi întoarce în pace.” 27. Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis: „Voi, toate popoarele, auziţi!” 28. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot în Galaad. 29. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Vreau să-mi schimb hainele, ca să mă duc la luptă; dar tu, îmbracă-te cu hainele tale.” Şi împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele, şi s-au dus la luptă. 30. Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai marilor peste carele lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.” 31. Când au zărit mai marii carelor pe Iosafat, au zis: „Este împăratul lui Israel.” Şi l-au înconjurat ca să lupte cu el. Iosafat a scos un ţipăt. Domnul l-a ajutat, şi Dumnezeu i-a îndepărtat de la el. 32. Mai marii carelor, văzând că nu era împăratul lui Israel, s-au depărtat de el. 33. Atunci un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce-i mâna carul: „Întoarce şi scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt rănit.” 34. Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa sirienilor, până seara, şi a murit pe la apusul soarelui. Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
