3. După Cădere, când nu le-a mai vorbit oamenilor în mod direct, Dumnezeu a comunicat cu ei prin bărbaţi şi femei pe care Biblia îi numeşte văzători sau proroci (profeţi) (1 Sam. 9,9). Ce ne spun textele următoare în legătură cu aceşti profeţi? 2 Sam. 23,2; Ier. 1,5; Osea 4,1; Amos 7,14.15; Iona 1,1-3.
____________________________________________________________________________________________

Cuvântul profet (în ebraică nabi’) înseamnă „cel chemat (de Dumnezeu)” sau „cel care are o chemare (de la Dumnezeu)”. Profetul este o persoană care proclamă soliile divine. Acestea pot avea legătură cu trecutul, cu prezentul sau cu viitorul şi pot consta în sfaturi, indicaţii, consolări sau preziceri. Cuvântul românesc profet vine din cuvântul grecesc prophetes, o combinare a prepoziţiei pro, care înseamnă „pentru” sau „în numele
cuiva”, cu verbul phemi, „a vorbi”. Astfel, ideea transmisă este aceea de „a vorbi pentru cineva” sau „în numele cuiva”.

4. Citeşte Exodul 4,10-17. Cum ne ajută acest pasaj să înţelegem mai bine rolul unui profet?
____________________________________________________________________________________________

Moise încearcă să se opună chemării lui Dumnezeu de a merge în Egipt să se confrunte cu Faraon, pretinzând că nu este un om „cu vorbirea uşoară” şi că „vorba şi limba” îi sunt „încurcate” (vers. 10). Chiar şi după ce Dumnezeu îi reaminteşte că El este Cel care a făcut gura omului şi că tot El îl va face în stare să-i vorbească lui Faraon, Moise încă obiectează. Atunci, Dumnezeu îi spune că îl va trimite pe Aaron împreună cu el. „El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu” (vers. 16). Aşa cum Moise avea să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, Aaron avea să fie purtătorul de cuvânt al lui Moise. Aşadar, un profet vorbeşte pentru Dumnezeu. Principala misiune a unui profet biblic nu era aceea de a prezice viitorul, ci aceea de a face cunoscută voinţa divină. În întreaga istorie a lui Israel, cel dintâi rol al profeţilor a fost acela de a călăuzi poporul lui Dumnezeu. În special în timpul monarhiei, când atât de adesea regii au făcut „ceea ce este rău înaintea Domnului” (2 Regi 13,2), instituţia profetică a fost păzitorul teocraţiei. Profeţii susţineau Legea lui Dumnezeu şi învăţau poporul să o păzească.

Să remarcăm la Moise umilinţa şi simţământul propriei slăbiciuni. Cu ce pericole ne confruntăm, atunci când cultivăm un simţământ de mândrie, de încredere în propriile puteri?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO