Încrederea în făgăduinţele lui Dumnezeu

Au trecut patruzeci de ani. Israeliţii au traversat Iordanul şi au ajuns în Ţara Făgăduită. Ei se uitau la Ţara Făgăduită ca nişte oameni flămânzi care se uită la o masă încărcată. În jurul focurilor de tabără, se discută despre părţile cele mai bune din ţară şi cine urmează să le obţină. Cu multă vreme înainte de intrarea în Ţara Făgăduită, Moise recunoscuse deja posibilitatea luptelor interne şi lăsase îndrumări pentru împărţirea ţării. Împărţirea ţării este menţionată în Iosua 14.

4. Care a fost cererea lui Caleb şi de ce crezi că a formulat-o? Ce ne spune aceasta despre el şi credinţa lui? Iosua 14

Iosua 14

1. Iata locurile pe care le-au primit copiii lui Israel ca mostenire in tara Canaanului, pe care li le-au impartit intre ei preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, si capeteniile de familie ale semintiilor copiilor lui Israel:

2. Impartirea s-a facut prin sorti, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele noua semintii si jumatate.

3. Caci Moise daduse o mostenire celor doua semintii si jumatate de cealalta parte a Iordanului; dar levitilor nu le daduse mostenire printre ei.

4. Fiii lui Iosif alcatuiau doua semintii: Manase si Efraim; si levitilor nu li s-a dat parte in tara, afara de cetatile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele si averile lor.

5. Copiii lui Israel au facut intocmai dupa poruncile pe care le daduse lui Moise, Domnul, si au impartit tara.

6. Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; si Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, i-a zis: „Stii ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine si cu privire la tine, la Cades-Barnea.

7. Eram in varsta de patruzeci de ani cand m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca sa iscodesc tara, si i-am adus stiri asa cum imi spunea inima mea curata.

8. Fratii mei care se suisera impreuna cu mine au taiat inima poporului, dar eu am urmat in totul calea Domnului Dumnezeului meu.

9. Si in ziua aceea Moise a jurat si a zis: „Tara in care a calcat piciorul tau va fi mostenirea ta pe vecie, pentru tine si pentru copiii tai, pentru ca ai urmat in totul voia Domnului Dumnezeului meu.”

10. Acum iata ca Domnul m-a tinut in viata, cum a spus. Sunt patruzeci si cinci de ani de cand vorbea Domnul astfel prin Moise, cand umbla Israel prin pustiu; si acum iata ca azi sunt in varsta de optzeci si cinci de ani.

11. Si astazi sunt tot asa de tare ca in ziua cand m-a trimis Moise; am tot atata putere cat aveam atunci, fie pentru lupta, fie pentru ca sa merg in fruntea voastra.

12. Da-mi, dar, muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; caci ai auzit atunci ca acolo sunt anachimi si ca sunt cetati mari si intarite. Domnul va fi, poate, cu mine si-i voi izgoni, cum a spus Domnul.”

13. Iosua a binecuvantat pe Caleb, fiul lui Iefune, si i-a dat ca mostenire Hebronul.

14. Astfel Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, a avut de mostenire pana in ziua de azi Hebronul, pentru ca urmase in totul calea Domnului Dumnezeului lui Israel.

15. Hebronul se chema mai inainte Chiriat-Arba: Arba fusese omul cel mai mare dintre anachimi. Si tara s-a odihnit de razboi.

În timp ce ţara este împărţită, Caleb face un pas în faţă şi, surprinzător, cere un teritoriu. Şi nu un teritoriu pentru seminţia lui, ci pentru el însuşi. La prima vedere, întâlnirea aceasta dintre Iosua şi Caleb, cei mai bătrâni oameni din Israel, pare a fi o dovadă de lipsă de caracter. Chiar dacă insistă cu privire la faptul că este puternic şi pregătit pentru război, Caleb vrea de fapt să ceară împlinirea unei făgăduinţe care i-a fost făcută de Dumnezeu.

Evident, lui Caleb nu-i este teamă să ceară împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu. Cererea lui Caleb nu este motivată de ambiţia egoistă. Principiul „a lua pentru a da” este întipărit adânc în gândirea lui. Caleb nu cere zonele cele mai frumoase şi mai roditoare, ci alege teritoriul locuit de fiii lui Anac, de uriaşi. Adică cere un teritoriu care nu este cucerit încă. Tocmai uriaşii aceştia îi făcuseră pe israeliţi să se teamă cu patruzeci de ani înainte (Numeri 13,33).

Numeri 13

33. Apoi am mai vazut in ea pe uriasi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriasilor: inaintea noastra, si fata de ei parca eram niste lacuste.”

Cu siguranţă, Caleb este nerăbdător să vadă că generaţia actuală nu face greşelile părinţilor ei. El îşi demonstrează credinţa în Dumnezeu, alegând teritoriul cel mai greu de cucerit, nu pe cel mai uşor.

Încă o dată, Caleb conduce prin exemplu. El este o parabolă vie. De fapt, Caleb spune: „Dacă Dumnezeu poate să folosească unul dintre oamenii cei mai bătrâni pentru a-i alunga pe uriaşi, atunci voi, ceilalţi, nu trebuie să vă temeţi. Dumnezeu poate să vă dea şi vă va da biruinţă”. Iosua 15,13.14 raportează biruinţa lui Caleb asupra lui Şeşai, Ahiman şi Talmai, urmaşii lui Anac. Cei care îngroziseră o naţiune întreagă au fost învinşi de un bătrân care s-a încrezut în puterea lui Dumnezeu.

Citeşte Iosua 14,14. Ce înseamnă a-I sluji Domnului cu toată inima? Ce fel de lucruri din viaţa noastră ne fac să ne fie dificil, uneori, să-I slujim Domnului cu toată inima?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO