Dragostea la vremea potrivită

Cântarea cântărilor 4:16 și 5:1 constituie centrul cărții, punctul culminant – nunta.

6. La ce se referă Solomon în următoarele pasaje?

Cântarea cântărilor 4:12,16
12. Eşti o grădină închisă, soro, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.

16. Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre iubitul meu în grădina lui şi să mănânce din roadele ei alese!

5:1
Eu intru în grădina mea, soro, mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurele de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu… – Mâncaţi, prieteni, beţi şi îmbătaţi-vă de dragoste!

8:8-10
8. Avem o soră micuţă care n-are încă ţâţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni peţitorii?
9. Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi de argint pe ea; dar, dacă este uşă, o vom închide cu o scândură de cedru.
10. Eu sunt un zid, şi ţâţele mele sunt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.

În Cântarea lui Solomon descoperim unele dintre cele mai convingătoare dovezi ale Scripturii cu privire la planul lui Dumnezeu ca oamenii să-și păstreze castitatea până la căsătorie. Una dintre ele este referirea la copilăria Sulamitei, când frații ei se întrebau dacă ea va fi un „zid” sau o „ușă” (8:8,9), cu alte cuvinte, dacă va rămâne castă până la căsătorie (un zid) sau va fi imorală (o ușă). Ca femeie adultă, ea afirmă că se înfățișează pură înaintea soțului ei (8:10). De fapt, el confirmă că ea este virgină în noaptea nunții lor, spunând că este „o grădină închisă … un izvor închis, o fântână pecetluită” (4:12). Din propria experiență, ea își poate sfătui prietenele să parcurgă cu grijă etapele dragostei și ale căsătoriei. De trei ori, în Cântarea cântărilor, Sulamita se adresează unui grup de femei pe care le numește „fiice ale Ierusalimului”, sfătuindu-le să nu stârnească pasiunea dragostei până când nu este timpul potrivit (2:7; 3:5; 8:4), adică până când nu se simt în siguranță în cadrul legământului intim al căsătoriei, ca ea.

Pentru a doua oară în poem, preaiubitul își invită mireasa să vină cu el (2:10, 4:8). Înainte de nuntă ea nu i-a putut accepta invitația, dar acum ea este cea care îl invită în grădina ei (4:16), iar el acceptă cu bucurie (5:1). El nu este atras doar de frumusețea ei; ea i-a furat inima (4:9), astfel că este îmbătat de dragostea ei (4:10) și tresaltă de bucurie că ea este a lui și a nimănui altcuiva pentru totdeauna (4:12). În această unire cu femeia desăvârșită el se simte ca și când ar fi ajuns în Țara Făgăduinței (4:11).

Ce veste bună se află în următoarele pasaje pentru cei care regretă alegerile greșite pe care le-au făcut în ce privește sexualitatea? 1 Ioan 1:9; compară cu Psalmii 103:12; Isaia 55:7; Ioan 8:11.