Deosebire între zile
În cadrul îndemnurilor sale de a nu-i judeca pe cei care au alte opinii şi de a nu fi o piatră de poticnire pentru cei care ar putea să se simtă ofensaţi, Pavel aduce în discuţie zilele speciale pe care unii doresc să le respecte, iar alţii nu.
8. Ce vrea să spună Pavel în Romani 14:4-10? Are aceasta vreo legătură cu porunca a patra? Ce argumente ai că nu are?
Romani 14:4-10
4. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.
5. Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.
6. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu.
7. În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine.
8. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.
9. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi, şi peste cei vii.
10. Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
Despre ce fel de zile vorbeşte Pavel aici? A existat în biserica timpurie vreo controversă cu privire la respectarea anumitor zile? Se pare că da. Există o aluzie cu privire la o astfel de controversă în Galateni 4:9,10, unde Pavel îi mustră pe creştinii galateni pentru respectarea unor „zile, luni, vremi şi ani”. Aşa cum am observat în studiul 2, unii din biserică îi convinseseră pe creştinii galateni să fie circumcişi şi să ţină celelalte reguli din legea lui Moise. Pavel s-a temut că ideile acestea ar putea să afecteze şi biserica din Roma. Probabil că în Roma erau creştini, îndeosebi iudei, care erau greu de convins că nu mai era nevoie să respecte sărbătorile iudaice. Pavel subliniază că nu trebuie să-i judecăm pe aceia care înţeleg lucrurile altfel decât noi. Se pare că unii creştini, pentru a fi în siguranţă, au hotărât să respecte una sau mai multe dintre sărbătorile iudaice. Sfatul lui Pavel este: Lăsaţi-i să le respecte, dacă sunt convinşi că trebuie.
Nu există niciun temei pentru a include Sabatul săptămânal între zilele amintite în Romani 14:5, cum susţin unii. Cum ar putea Pavel să ia o atitudine atât de permisivă faţă de porunca a patra? După cum am văzut pe parcursul trimestrului, el a pus un accent deosebit pe ascultarea de Lege şi nu avea cum să includă porunca despre Sabat în aceeaşi categorie cu problema consumului de alimente jertfite idolilor. Textele acestea, deşi sunt utilizate adesea ca argument că Sabatul zilei a şaptea nu ar mai fi obligatoriu, nu se referă la Sabat. Exact împotriva acestui tip de interpretări a dat Petru această avertizare: „În ele (epistolele lui Pavel), sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (2 Petru 3:16).
Ce experienţe ai în legătură cu respectarea Sabatului? Este el o binecuvântare, aşa cum ar trebui să fie? Ce schimbări poţi să faci pentru a te bucura mai mult de ceea ce îţi oferă Dumnezeu prin Sabat?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO