Dumnezeu ne poartă de grijă
Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul… (Psalmii 40:4 p.p.)
În anii ’80, slujeam împreună cu soţul în Oradea, ca tânără familie pastorală. În anii comunismului era dificil să procuri literatură religioasă şi Biblii, dar acestea erau indispensabile în activitatea pastorală.
Împreună cu soţul meu, am călătorit în Ungaria şi am cumpărat Biblii şi cărţi religioase de o sumă considerabilă, pe care urma să le oferim drept cadou cu ocazia botezului sau ca premiu în cadrul programelor de tineret.
A venit şi ziua întoarcerii acasă. Cu Bibliile şi cărţile împachetate în Dacia noastră şi cu inima strânsă, am pornit spre graniţă. Ne rugam ca persoana pe care o cunoşteam să fie la locul ei. Odată intraţi în vamă, l-am zărit de la distanţă, dar înainte să fi ajuns acolo, vameşul maghiar a observat cărţile şi ne-a obligat să scoatem bagajele. Între timp a venit şi ofiţerul român, responsabil cu aplicarea vizei. S-a uitat atent şi, fără să spună nimic, a plecat. Ştiam ce ne aşteaptă. Toate planurile noastre au eşuat. De ce a îngăduit Dumnezeu? Ce să facem? Între timp a sosit şi şeful vămii maghiare. Soluţia a venit din partea lor: Să ne anuleze viza de ieşire, să ne întoarcem şi să lăsăm cărţile în Ungaria, deoarece am fost luaţi deja în vizor de vameşii români.
Cu amărăciune în suflet, ne-am întors în oraşul Berettyóújfalu. Cineva ne-a îndrumat la singura soră adventistă, care locuia împreună cu fiul ei. Acolo, am descărcat toate cărţile, fără să avem vreo soluţie pentru viitor.
Am reluat călătoria spre graniţă fără cărţi, dar cu emoţii. Ne aşteptau. Ofiţerul responsabil cu aplicarea vizelor s-a adresat soţului meu ameninţător: „Ţara îţi face o favoare, iar tu te ocupi de prostii? O să vezi tu…!” Îmi era teamă. La inspecţia vamală, aveam impresia că ne desfac toată maşina, dar nu au găsit nimic. Am pornit spre casă cu amărăciune în suflet. Spre surprinderea noastră, la despachetare am dat de pachete cu Biblii şi cărţi. Nu ştiam de ele… Dumnezeu ne-a purtat de grijă. Scânteia speranţei s-a reaprins. În Sabat la amiază, a avut loc o altă minune! Fiul neadventist al sorei din Ungaria ne-a adus două pachete cu Biblii şi cărţi. Aceasta a suplinit nevoile urgente. După câteva luni de zile, prin intervenţia providenţială a lui Dumnezeu, ne-au sosit şi restul cărţilor.
Se adeveresc din nou cuvintele unui vechi imn reformat: „Dumnezeu acţionează în mod miraculos, dar căile Sale sunt ascunse…” Soluţiile lui Dumnezeu nu se conformează mereu modului imaginat de noi. Experienţa relatată ne-a mai învăţat o lecţie: „Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul decât să te încrezi în om” (Psalmii 118:8).
Maria Szasz, Transilvania de Sud
