Identitatea lui Isus
Studiul II – Trimestrul II
Luni, 6 aprilie 2015
În Luca 2:41-50 citim despre cunoscutul incident în care Iosif și Maria Îl pierd pe copilul Isus în Ierusalim. Răspunsul pe care i-l dă Isus Mariei când aceasta Îl mustră (vers.48) ne atrage atenția în mod deosebit. El demonstrează că e conștient de identitatea Sa divină, de statutul Său – El este Fiul lui Dumnezeu: ,,De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (vers.48). Din versetul următor aflăm că Iosif și Maria n-au înțeles vorbele Lui. Și, pe bună dreptate, cum ar fi putut să înțeleagă? Nici chiar ucenicii, după ce Îl însoțiseră câțiva ani la rând, nu știau cu certitudine cine era El și care era misiunea Lui!
Luca 2
41 Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la Praznicul Paştelor.
42 Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul Praznicului.
43 Apoi, după ce au trecut zilele Praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta.
44 Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor.
45 Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute.
46 După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.
47 Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.
48 Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.”
49 El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?”
50 Dar ei n-au înţeles spusele Lui.
După învierea Sa, doi ucenici ai Săi mergeau către Emaus, iar unul dintre ei a declarat că Isus era ,,un proroc puternic în fapte și în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregului norod” (Luca 24:19). Domnul Isus era desigur mai mult decât ,,un proroc”. Totuși nici chiar ucenicii nu reușiseră să priceapă cine era El și ce urmărea să facă!
2. Citește Matei 3:13-17; Ioan 1:29-34 și Luca 3:21,22. Care este semnificația botezului Domnului Isus?
Matei 3
13 Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.
14 Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”
15 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Atunci, Ioan L-a lăsat.
16 De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit din apă. Şi, în clipa aceea, cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
17 Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.
Ioan 1
29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
30 El este Acela despre care ziceam: ‘După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine’.
31 Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
33 Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: ‘Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt’.
34 Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”
Luca 3
21 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul,
22 şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
Cu ocazia botezului, Cerul a confirmat faptul că Isus era Fiul lui Dumnezeu. El a cerut să fie botezat ca să ne dea un exemplu (Matei 3:14,15), și nu pentru că ar fi avut nevoie de botez ca semn că S-a pocăit. Când citim această relatare, remarcăm trei momente importante: (1) proclamația lui Ioan: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29); (2) ungerea lui Isus cu Duhul Sfânt pentru misiunea care Îl aștepta; (3) proclamația Cerului că Isus este Fiul lui Dumnezeu, în care Tatăl Își găsește toată plăcerea.
Gândește-te: Fiul fără pată al lui Dumnezeu, Creatorul universului, a fost botezat de o ființă umană, ca parte a planului de mântuire. Ce lecții învățăm din această bunăvoință uimitoare a Sa față de noi?
*************************************************
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND – TRIMESTRUL II
2Corinteni 7
1 Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.
Bucuria lui Pavel
2 Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni.
3 Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte.
4 Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.
5 Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri.
6 Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.
7 Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.
8 Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) –
9 totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră.
10 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.
11 Căci uite tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.
12 Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu.
13 De aceea am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi.
14 Şi dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi înaintea lui Tit s-a adeverit.
15 El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cutremur.
16 Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.
