[miercuri, 14 octombrie] Binecuvântările și luptele celor ce păzesc Legea

 

 

Există mari beneficii ce decurg din ascultarea de Legea lui Dumnezeu, după cum este demonstrat de oamenii pe care Dumnezeu i-a ajutat să propășească. Iosua a urmat îndeaproape poruncile lui Dumnezeu și a fost un bun conducător pentru Israel. Domnul le-a spus israeliților de nenumărate ori că, dacă vor ține Legea, vor izbuti.

 

6. Care sunt motivele-cheie pentru care Ezechia a avut succes?

 

2 Cronici 31:20,21

„20 Iată ce a făcut Ezechia în toată Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat înaintea Domnului, Dumnezeului său. 21 A lucrat cu toată inima şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său”.

 

Indiferent de cadrul educațional în care ne aflăm, trebuie să subliniem importanța ascultării. Totuși, elevii nu sunt naivi. Mai devreme sau mai târziu, ei vor constata o realitate dureroasă: că și pe unii oameni care sunt credincioși, iubitori și ascultători îi lovesc nenorocirile. Cum explicăm acest lucru?

 

Adevărul este că nu putem. Trăim într-o lume a păcatului și a răului, într-o lume în care marea luptă face ravagii și niciunul dintre noi nu este imun.

 

7. Ce ne învață textele următoare despre această întrebare grea?

 

Marcu 6:25-27

„25 Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul”. 26 Împăratul s-a întristat foarte mult, dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu. 27 A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă”

 

Iov 1 și 2

„Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău. 2 I s-au născut şapte fii şi trei fete. 3 Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază dintre toţi locuitorii Răsăritului. 4 Fiii săi se duceau unii la alţii şi dădeau, rând pe rând, câte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei. 5 Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere-de-tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă. 6 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. 7 Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” 8 Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” 9 Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10 Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acoperă ţara. 11 Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” 12 Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” 13 Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi născut, 14 a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei. 15 Şi s-au aruncat nişte sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.” 16 Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.” 17 Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte haldeeni, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.” 18 Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi născut. 19 Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie şi a izbit în cele patru colţuri ale casei; casa s-a prăbuşit peste tineri şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.” 20 Atunci, Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat 21 şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!” 22 În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu”.

 

„Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului. 2 Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” 3 Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.” 4 Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui. 5 Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.” 6 Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.” 7 Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului. 8 Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă. 9 Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” 10 Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce, primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui. 11 Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă şi să-l mângâie. 12 Ridicându-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plâns. Şi-au sfâşiat mantalele şi au aruncat cu ţărână în văzduh deasupra capetelor lor. 13 Şi au şezut pe pământ, lângă el, şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea”.

 

2 Corinteni 11:23-29

„23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – Vorbesc ca un ieşit din minţi. – Eu sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! 24 De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. 26 Deseori, am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. 27 În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! 28 Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile. 29 Cine este slab şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?”

 

 

Fără îndoială, oamenii buni și credincioși, care respectă Legea lui Dumnezeu, nu au prosperat mereu, cel puțin nu în sensul în care înțelege lumea prosperitatea. Și tot aici ar putea fi un răspuns parțial la această întrebare dificilă – o întrebare care va fi ridicată cu siguranță, pe măsură ce căutăm să arătăm importanța Legii. Ce înțelegem noi prin „prosperitate”? Ce spune psalmistul? „Căci mai mult face o zi în curțile Tale decât o mie în altă parte” (Psalmii 84:10). Nu este nicio îndoială că, potrivit standardelor lumii, nici chiar cei credincioși lui Dumnezeu și supuși Legii Lui nu „prosperă” întotdeauna, cel puțin pentru acum. Dacă am spune că lucrurile stau altfel, le-am face un deserviciu elevilor.

 

Cum ne ajută următoarele versete să înțelegem de ce oamenii care sunt credincioși suferă încă în această viață?

 

Evrei 11:13-16

„13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate”.

 

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO