6. Ce mărturie a dat împăratul despre Dumnezeu?

Daniel 6:24-28
24. Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei ei, copiii lor şi nevestele lor; şi până să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărâmiţat oasele.
25. După aceea, împăratul Darius a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile care locuiau în toată împărăţia: „Pacea să vă fie dată din belşug!
26. Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.
27. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!”
28. Daniel a dus-o bine sub domnia lui Darius şi sub domnia lui Cirus Persanul.

Un punct important al relatării este faptul că Darius L-a lăudat pe Dumnezeu și I-a recunoscut suveranitatea. Acesta este un punct culminant, chiar apogeul laudelor sau expresiilor de recunoaștere aduse lui Dumnezeu în capitolele anterioare (Daniel 2:20-23; 3:28,29; 4:1-3,34-37). La fel ca Nebucadnețar, răspunsul lui Darius la eliberarea lui Daniel sunt laudele aduse lui Dumnezeu. Dar el face chiar mai mult: își schimbă decretul anterior și le poruncește tuturor să „se înfricoșeze de Dumnezeul lui Daniel” (Daniel 6:26).

Daniel este salvat în mod miraculos, credincioșia îi este răsplătită, răul este pedepsit, iar onoarea și puterea lui Dumnezeu sunt recunoscute de toţi. Dar ce vedem aici este un mic exemplu a ce se va întâmpla la nivel mondial: poporul lui Dumnezeu va fi eliberat, răul va fi pedepsit și Domnul va fi înălţat înaintea întregului univers.

7. Ce element din decretul împăratului ne-ar putea neliniști și de ce?

Daniel 6:24
Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei ei, copiii lor şi nevestele lor; şi până să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărâmiţat oasele.

Există totuși un punct care aduce neliniște: nevestele și copiii care, din câte știm, sunt nevinovați, au aceeași soartă ca cei vinovați. Cum putem explica această faptă care, astăzi, ar fi considerată un abuz al justiției?

În primul rând, trebuie să observăm că hotărârea și aplicarea ei au fost în conformitate cu legea persană, care includea și familia în pedepsirea celui vinovat. Conform unui principiu antic, întreaga familie poartă responsabilitatea pentru greșeala unui membru al familiei. Asta nu înseamnă că este corect, dar această relatare corespunde realităților acelei vremi.

În fața unor nedreptăți ca aceasta și altele, ce mângâiere putem găsi în versete ca 1 Corinteni 4:5?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO