3. Pe lângă avertizarea despre ce urma să se întâmple, ce i-a spus Daniel împăratului să facă și de ce?

Daniel 4:27
De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!’

Proverbele 14:31
Cine asupreşte pe sărac batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit cinsteşte pe Ziditorul său.

Daniel nu numai că a interpretat visul, ci i-a prezentat lui Nebucadnețar și o cale de ieșire din situația respectivă.

Nebucadnețar a început o lucrare măreață de construire în Babilon. Grădinile, un sistem de canalizare și sute de temple și alte proiecte de construcție au transformat cetatea în una dintre minunile lumii vechi. Dar splendoarea și frumusețea, cel puțin în parte, erau obținute prin exploatarea robilor și prin neglijarea celor săraci. Ba mai mult, bogăția imperiului era folosită pentru a satisface plăcerile împăratului și ale celor din anturajul lui. Astfel, mândria nu doar că îl împiedica pe Nebucadnețar să Îl recunoască pe Dumnezeu, ci, ca o consecință, îl făcea să uite greutățile prin care treceau cei în nevoie. Dată fiind grija specială pe care Dumnezeu o are față de cei săraci, nu este deloc surprinzător faptul că, dintre toate celelalte posibile păcate pe care Daniel le-ar fi putut prezenta înaintea împăratului, el a scos în evidență păcatul neglijării săracilor.

Solia transmisă lui Nebucadnețar nu era nicidecum nouă. Profeții Vechiului Testament l-au avertizat adesea pe poporul lui Dumnezeu împotriva asupririi celor săraci. Într-adevăr, unul dintre păcatele proeminente, printre altele, care a adus alungarea împăratului a fost neglijarea celor în nevoie. În definitiv, mila față de săraci este cel mai înalt mod de exprimare a dragostei creștine, iar exploatarea și neglijarea săracilor este un atac asupra lui Dumnezeu Însuși.
Prin îngrijirea nevoiașilor noi recunoaștem că Dumnezeu deține totul, adică noi nu suntem proprietari, ci doar administratori ai bunurilor Sale.

Când le slujim semenilor cu ceea ce avem, noi Îl onorăm pe Dumnezeu și recunoaștem stăpânirea Sa. Valoarea și funcția bunurilor materiale este determinată de faptul că ele Îi aparțin lui Dumnezeu. Acesta este punctul în care Nebucadnețar a dat greș și noi riscăm de asemenea să greșim dacă nu recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor realizărilor și nu demonstrăm practic acest lucru prin ajutorarea celor în nevoie.