Capitolul 12 din Apocalipsa îi transmite poporului lui Dumnezeu că evenimentele din timpul sfârşitului fac parte din marea luptă dintre Hristos şi Satana. Cartea le aduce la cunoştinţă celor credincioşi că se confruntă şi se vor confrunta şi mai serios în viitor cu un duşman versat şi furios. Pavel ne atrage atenţia că în timpul sfârşitului lucrarea lui Satana se va face „cu tot felul de minuni, de semne şi de puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi” (2 Tesaloniceni 2:9,10).

Apocalipsa ne îndeamnă să luăm viitorul în serios şi să facem din dependenţa de Dumnezeu prioritatea noastră şi ne asigură că Satana, deşi este puternic şi versat, nu are destulă putere să-L învingă pe Hristos (Apocalipsa 12:8). Singura noastră speranţă se găseşte în Singurul care l-a înfrânt. El ne-a promis că va fi cu urmaşii Lui credincioşi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20).