În contextul Templului din Ierusalim, ca şi al omniprezentelor structuri greco-romane, autorii Noului Testament folosesc metafora templului pentru a-i ajuta pe credincioşi să înţeleagă sfinţenia bisericii, rolul lui Dumnezeu în întemeierea şi creşterea bisericii, natura definitorie a lucrării lui Hristos şi a Duhului Sfânt şi solidaritatea credincioşilor în cadrul bisericii. La prima vedere, domeniul arhitectural pare să transmită o imagine statică. Şi totuşi metafora este folosită în combinaţie cu imagistica biologică şi adeseori se accentuează procesul efectiv de zidire. Prin urmare, departe de a avea o imagine statică, «suntem constrânşi să vizualizăm istoria unui proces de construcţie, şi nu un edificiu finalizat». Bisericii i se oferă minunatul privilegiu de a recunoaşte cu smerenie în viaţa şi istoria ei «Templul Dumnezeului celui viu» (2 Corinteni 6:16).” – John McVay, „Metaforele biblice ale bisericii – cărămizile pe care se construieşte o ecleziologie”, în Ángel Manuel Rodríguez, ed., Mesajul, misiunea şi unitatea bisericii, 2016, p. 56