Faptele 21:37-40
37. Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte?
38. Nu cumva eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustiu pe cei patru mii de tâlhari?”
39. „Eu sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.”
40. După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:

Faptele 21:37-40 arată că, înainte să intre în cetăţuie pentru a fi cercetat, Pavel i-a cerut căpitanului permisiunea de a se adresa mulţimii, care cerea vehement pedepsirea lui cu moartea.

Când i-a vorbit căpitanului în greacă, acesta a presupus că apostolul ar fi fost un iudeu din Egipt care, cu vreo trei ani înainte, condusese o răscoală în Ierusalim împotriva ocupaţiei romane şi care reuşise să scape în urma reprimării revoltei, când au fost arestaţi şi omorâţi mulţi dintre susţinătorii lui.

După ce i-a spus că era din Tars şi nu din Egipt, lui Pavel i s-a dat voie să vorbească. În cuvântare, el nu a răspuns detaliat la învinuirile care îi erau aduse (Vers. 28), ci a relatat experienţa convertirii sale, subliniind că fusese atât de devotat iudaismului, încât ajunsese să-i prigonească pe urmaşii lui Isus. Apoi, când a primit descoperiri de la Domnul, a început să asculte de ele de îndată. El le-a arătat astfel de ce ajunsese să se schimbe atât de mult şi cum primise chemarea de a lucra cu neamurile. Nu a intrat în discuţii teologice, ci le-a istorisit experienţa personală şi motivele activităţii sale.

3. Ce reacţie a avut mulţimea în momentul în care Pavel a amintit că fusese trimis la neamuri?

Faptele 22:22-29
22. Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul şi au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”
23. Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele şi azvârleau cu ţărână în văzduh.
24. Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui.
25. Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului care era de faţă: „Vă este îngăduit să bateţi pe un roman care nu este osândit?”
26. La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de ştire căpitanului şi a zis: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean roman.”
27. Şi, când a venit căpitanul, a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti roman?” „Da”, i-a răspuns el.
28. Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.” „Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman.”
29. Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie au încetat să-l mai necăjească; ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut, pentru că-l legase.

Decizia de a-i permite lui Pavel să vorbească nu a funcţionat. Când a amintit despre misiunea lui pentru neamuri, a părut a confirma acuzaţiile ce i se aduceau (Faptele 21:28) şi mulţimea a început iarăşi să strige.

Căpitanul nu prinsese probabil tot ce spusese el în evreieşte şi a decis să-l cerceteze bătându-l cu biciul. În momentul în care a aflat însă că Pavel, deşi era evreu de neam (Filipeni 3:5), avea cetăţenie romană, a fost nevoit să facă un pas înapoi. Cetăţenii romani nu puteau fi torturaţi.

Reciteşte cuvântarea lui Pavel (Faptele 22:1-21). Ce indicii există că Pavel nu a încercat să se apere, ci mai curând să propovăduiască Evanghelia? De ce le-a povestit experienţa convertirii? Cum se explică influenţa pe care o exercită aceste experienţe?