În Tesalonic şi Bereea

După ce au fost eliberaţi din închisoare, Pavel şi Sila au plecat din Filipi (Faptele 16:35-40) şi s-au oprit în Tesalonic, capitala Macedoniei.

4. Ce reacţie au avut iudeii din Tesalonic când au văzut ce succes a avut lucrarea lui Pavel printre neamuri?

Faptele 17:1-9
1. Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor.
2. Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,
3. dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi. „Şi acest Isus pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.”
4. Unii din ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.
5. Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod.
6. Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici,
7. şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor cezarului şi spun că este un alt Împărat: Isus.”
8. Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
9. care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat de la ei un zălog.

Ca de obicei, Pavel a căutat să meargă mai întâi la sinagogă. Mulţi greci temători de Dumnezeu şi nu puţine femei de seamă au acceptat Evanghelia. Precizarea că ei „au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila” (vers. 4) ne lasă să înţelegem că ei au format un grup separat şi se adunau aparte de sinagogă, probabil în casa lui Iason.

Din duşmănie, adversarii lor au stârnit o răscoală. Planul lor era să-i aducă pe Pavel şi pe Sila – Timotei nu este amintit – în faţa adu- nării cetăţii şi să le aducă acuzaţii. Negăsindu-i pe misionari, i-au dus cu forţa pe Iason şi pe alţi credincioşi înaintea autorităţilor locale, sub acuzaţia de adăpostire a unor agitatori politici.

După ce au fost eliberaţi din închisoare, Pavel şi Sila au ple- cat din Filipi (Faptele 16:35-40) şi s-au oprit în Tesalonic, capitala Macedoniei.

5. Ce reacţie au avut iudeii din Bereea?

Faptele 17:10-15
10. Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Bereea. Când au sosit, au intrat în sinagoga iudeilor.
11. Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
12. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut.
13. Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Bereea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele.
14. Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Bereea.
15. Cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.

Termenul eugenēs (vers. 11) avea sensul de bază „de viţă nobilă”, dar a căpătat sensul mai general de atitudine deschisă, lipsită de prejudecăţi, sens pe care îl are probabil aici. Iudeii din Bereea nu sunt lăudaţi pentru că au fost de acord cu Pavel şi cu Sila, ci pentru că au fost dispuşi să cerceteze Scripturile personal şi zilnic ca să verifice declaraţiile misionarilor. Acceptarea Evangheliei sub imboldul emoţiilor, fără necesara convingere a minţii, tinde să fie superficială şi de scurtă durată.

Eforturile rodnice ale lui Pavel în Bereea au fost şi de data aceasta întrerupte de persecuţie. În aceste condiţii, a fost nevoit să se deplaseze spre sud, spre Atena.

Care este cea mai recentă ocazie în care ai cercetat Scripturile cu râvnă ca să vezi dacă ce ţi s-a spus este într-adevăr aşa?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO