Părtăşia cu sfinţii

Cineva spunea că Dumnezeu nu are nepoţi, ci numai copii. Experienţa creştină nu este o moştenire ereditară. Trebuie să luăm o decizie în inima noastră – să ne predăm lui Isus. Nimeni altcineva nu poate să facă acest lucru în locul nostru, la fel cum nimeni nu poate strănuta în locul nostru. Trebuie să luăm această decizie singuri şi trebuie să ne predăm complet Lui. În acest sens, experienţa creştină este personală şi individuală.

În acelaşi timp, în acele prime versete, Ioan adaugă o nouă dimensiune la semnificaţia vieţii creştine. El ne invită să acceptăm mărturia lui despre Domnul şi, în consecinţă, să avem părtăşie cu el şi cu ceilalţi creştini. Vestirea lui Isus contribuie la consolidarea comunităţii. A-L primi pe El ca Mântuitor şi Domn, ca Dătător al vieţii veşnice, înseamnă a te alătura familiei credincioşilor.

8. Potrivit cu 1 Ioan 1,3, între cine se stabileşte această relaţie de părtăşie?

1 Ioan, 1
3 deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.

________________________________________________________________________________________________

Domnul Însuşi a înfiinţat biserica Sa (Mat. 16,18) şi are grijă de ea cum are grijă păstorul de turma lui (Ioan 10,14-16). Biserica este a lui Hristos, iar El este Domnul bisericii. Vestirea lui Isus şi a Evangheliei îi aduce pe oameni în părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul, dar şi cu ceilalţi credincioşi. Există o relaţie cerească nevăzută şi, totodată, o relaţie foarte reală şi vizibilă între credincioşi. Creştinii sunt binecuvântaţi prin faptul că nu trebuie să-şi mai ducă viaţa singuri şi izolaţi de ceilalţi şi că fac parte din comunitatea şi familia lui Hristos de pe pământ.

Matei, 16
18 Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.); şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

Ioan, 10
14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,
15 aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.
16 Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

9. Cum este această părtăşie creştină, în forma ei ideală, ilustrată în Noul Testament? Fapte 2,42-47; Rom. 12,3-7.

Faptele apostolilor, 2
42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.
43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
44 Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte.
45 Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
46 Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.
47 Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Romani, 12
3 Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.
4 Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă,
5 tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.
6 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.
7 Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.

Pasajul studiat săptămâna aceasta se încheie cu versetul 4. Ţinta lui Ioan este, în primul rând, ca oamenii să se bucure de părtăşia cu Dumnezeu şi cu credincioşii şi, în al doilea rând, ca bucuria lor să fie deplină.

Versetul 4 poate fi considerat o recapitulare a primelor 3. Bucuria noastră este deplină datorită lui Isus – „viaţa” care a fost arătată. Acest verset face totodată trecerea spre restul primei epistole, în care ni se vorbeşte despre Domnul Isus, despre mântuirea prin El şi despre viaţa cu Dumnezeu (care este o viaţă de dragoste). În sfârşit, el ne trimite cu gândul la revenirea Domnului nostru. Astfel, 1 Ioan 1,1-4, acoperă o perioadă cuprinsă între preexistenţa lui Hristos şi încheierea istoriei care va avea loc la a doua Sa venire.

1 Ioan, 1
1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, –
2 pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; –
3 deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.
4 Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

Care este experienţa ta în privinţa părtăşiei creştine? Ce poţi schimba? Cum poţi să te bucuri mai mult şi cum poţi să-i ajuţi şi pe alţii să se bucure mai mult de părtăşia din biserică, acest privilegiu pe care îl au creştinii?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO