Țarina unui om bogat rodise mult. Și el se gândea în sine și zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.” (Luca 12:16-17)

Acest om primise totul de la Dumnezeu. Soarele strălucise asupra țarinei sale; căci el „face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți şi peste cei nedrepți”. Domnul făcuse vegetația să crească și câmpul să aducă roade, astfel că a avut parte de o recoltă bogată. Omul bogat a ajuns în încurcătură neștiind ce să facă cu atât de multe produse. S-a considerat mai favorizat decât alții și și-a atribuit sieși meritele pentru înțelepciunea sa. Avea o bogăție mare și nu își putea reproșa păcate de care mulți alții se făceau vinovați. El nu a obținut aceste bunuri la jocurile de noroc și nici nu a profitat de nenorocirea altcuiva care s-ar fi aflat într-o situație financiară precară și ar fost obligat să-și vândă posesiunile la un preț mult scăzut; nu, ci el și-a dobândit bogățiile datorită Providenței divine, care a făcut ca pământul său să rodească îmbelșugat. Dar omul și-a manifestat egoismul și a dat pe față lucruri de care nu era conștient că există în caracterul său.

El nu s-a gândit la Dumnezeu, marele Dătător al tuturor binecuvântărilor sale. El nu a considerat că este responsabil față de Dumnezeu. Dacă L-ar fi iubit pe Dumnezeu și s-ar fi temut de El, și-ar fi manifestat recunoștința față de El și s-ar fi plecat înaintea lui Dumnezeu spunând: „Învață-mă cum să folosesc aceste bunuri.”

Câți flămânzi ar fi fost hrăniți, câți oameni goi ar fi fost îmbrăcați, cât de multe inimi ar fi fost făcute fericite, cât de multe rugăciuni pentru pâine și haine și-ar fi primit răspunsul și câte laude spre ceruri ar fi putut fi generate. Domnul ar fi răspuns rugăciunilor celor săraci și nevoiași și le-ar fi satisfăcut multe din nevoile lor prin binecuvântările pe care le dăduse omului bogat. Însă omul devenit deodată bogat a închis căile sufletului său față de strigătele celor nevoiași și, în loc să folosească din supraabundența sa de bunuri pentru a le satisface nevoile acestora, el a spus slujitorilor săi: „Iată ce voi face: îmi voi strica grânarele și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunătățile mele.”

Și a mai spus: „Și voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!»”… Dar Dumnezeu i-a spus: „Nebunule, chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul.” – Review and Herald, 19 iunie 1894

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.