„Daţi, şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra, căci cu ce măsură veţi măsura cu aceea vi se va măsura.” Luca 6:38

Ai încercat vreodată să-I dai lui Dumnezeu peste măsură? Sunt oameni care au hotărât în mod deliberat să facă acest lucru şi au descoperit că este imposibil. Ce zici însă de această idee? Ți se pare extraordinară sau înspăimântătoare? În Maleahi capitolul 3 se insistă că persoana care dă nu trebuie să aibă motivul corect. Acel text ne dă o făgăduinţă care este asemenea unui cec în alb prin care Dumnezeu se angajează că aceia care se hotărăsc să îi dea ceea ce i se cuvine Lui în daruri şi în zeciuieli vor primi o binecuvântare. Și în timp ce este adevărat că acei care dau din dragoste pentru Dumnezeu vor primi o binecuvintare mai mare, făgăduinţa este însă pentru oricine care dă indiferent din ce motive.

Maleahi 3:10 este singurul loc din Scriptură pe care-1 cunoaştem, unde Dumnezeu zice: pune-Mă la încercare, încearcă-Mă. Ai citit despre omul de afaceri care L-a încercat pe Dumnezeu? Au fost oameni care au intrat în afaceri având pe Dumnezeu ca partener, în ceea ce priveşte banii şi au descoperit că făgăduinţa Sa este sigură. Unii o fac pentru scopuri de afaceri, alţii pentru că Îl iubesc. Dar când vei descoperi că făgăduinţa lui Dumnezeu este sigura chiar şi pentru motive mai puţin lăudabile, chiar lucrul acesta te va determina să-ţi schimbi motivele, nu-i aşa?

Statisticile ne arată că numai între 50-60% din adventiştii de ziua a şaptea plătesc în mod credincios zecimea. Aceia care nu sunt ispravnici credincioşi arată cel puţin lipsă de credinţă, dar dincolo de aceasta, ignoranţă şi chiar stupiditate! Vă rog să mă iertaţi pentru această remarcă, dar este înţelept să-ţi dai seama că 9 dolari cu binecuvântarea lui Dumnezeu te vor duce mai departe decât 10 dolari fără binecuvântarea Lui. Este un principiu foarte simplu. Dacă l-ai încercat, precis că ai descoperit că este adevărat, şi că nu este nici o îndoială în privinţa acestui lucru. De fapt chiar şi 8 dolari cu binecuvântarea lui Dumnezeu, te duc mai departe decât 10 dolari fără binecuvântarea Lui! Dar întrebarea din cartea Maleahi nu priveşte numai zecimea pur şi simplu, ci zecimea şi darurile. Unii uită că atunci când şi-au plătit zecimea nu au făcut altceva decât să fie cinstiţi, ei încă nu au fost generoşi! Numai după ce vom înapoia zecimea pentru că este a Lui, şi apoi vom aduce şi daruri, vom descoperi că făgăduinţa Lui este valabilă şi astăzi. Este imposibil să poţi da mai mult, să poţi fi mai generos, să poţi fi mai neegoist decât Dumnezeu însuşi. Tu nu poţi să-i dăruieşti lui Dumnezeu peste măsură. Cu cât Îi dai mai mult cu atâta te va binecuvânta El mai mult.

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.