[vineri, 8 noiembrie]

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, cap. 41 și 68

 

„«La cine să ne ducem?» Învăţătorii lui Israel erau sclavii formalismului. Fariseii şi saducheii erau în lupte continue. A-L părăsi pe Isus însemna a ajunge între cei legaţi de ritualuri şi ceremonii şi între oameni ambiţioşi, care căutau propria onoare. Ucenicii cunoscuseră mai multă pace şi bucurie de când Îl acceptaseră pe Hristos decât în toată viaţa lor de mai înainte. Cum puteau ei să meargă înapoi la aceia care Îl ironizaseră şi Îl persecutaseră pe Prietenul păcătoşilor? Ei Îl aşteptau de multă vreme pe Mesia – acum venise şi nu puteau să plece din faţa Lui, să meargă la aceia care voiau să-I ia viaţa şi care îi persecutaseră pentru că deveniseră ucenicii Săi.

 

«La cine să ne ducem?» Nu puteau să plece de la învăţătura lui Hristos, de la lecțiile Lui pline de iubire şi de milă, ca să meargă în întunericul necredinţei, în ticăloşia lumii. În timp ce Mântuitorul era părăsit de mulţi dintre aceia care fuseseră martori la minunile Lui, Petru a exprimat credinţa ucenicilor: «Tu eşti Hristosul.» Numai gândul că ar putea pierde această ancoră a sufletului lor îi umplea de groază şi de durere. Fără Mântuitorul, era ca şi cum ar fi fost lăsaţi în voia valurilor, pe o mare furtunoasă şi întunecată” („Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, p. 393).

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO