[sâmbătă, 17 iunie] Luminați de slava lui Dumnezeu
Text de memorat:
Apocalipsa 18:1
„După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui”.
Mai devreme sau mai târziu, evenimentele finale se vor desfășura. Exact când și exact cum, aceasta nu ni s-a spus. Dar ni s-a spus suficient. Va apărea un fel de legislație care va impune păzirea duminicii, în contrast cu păzirea Sabatului. Apocalipsa ne-a descoperit problemele cruciale puse în joc, jucătorii esențiali implicați și, în linii mari, ne-a spus ce se va întâmpla. În contrast cu închinarea la Cel „ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7), oamenii „al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului” (Apocalipsa 13:8) se vor închina fiarei și icoanei ei. Cu alte cuvinte, numele tuturor celor care au ales să Îl urmeze pe Domnul Isus Hristos și să asculte de poruncile Lui rămân în cartea vieții. Cu cât este mai bine să fii în cartea lui Dumnezeu decât în registrele oamenilor!
Dumnezeu a ridicat Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea ca să predice lumii acest mesaj. De aceea, noi înșine avem nevoie să fim convertiți la adevăr așa cum este el în Isus și să fim transformați și înnoiți de „Evanghelia veșnică” din Apocalipsa 14:6, care are în centru moartea lui Hristos pentru noi, siguranța mântuirii noastre în El.
Studiu zilnic:
Biblia: Psalmii 36 – 42
1. Unde duce supărarea?
2. Ce era cât un lat de mână?
3. Cine urmau să fie rușinați și înfruntați?
4. Cu ce se hrănea psalmistul zi și noapte?
Ellen G. White: „Rugăciunea”, capitolul 23 (în continuare, până la final)
5. Cum vrea Isus să vină la El copiii și tinerii?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO