[sâmbătă, 5 martie] Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre
Text de memorat:
Evrei 12:2
„Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.
Capitolele 11 și 12 sunt, probabil, cele mai iubite capitole din cartea Evrei. Ele descriu viața creștinului ca fiind o cursă, sau o alergare, în care participăm cu toții și la sfârșitul căreia toți cei care rămân credincioși vor primi premiul. De asemenea, ele descriu și drama răscumpărării ca pe o alergare pe parcursul căreia oamenii credinței din trecut au perseverat, în ciuda suferințelor, dar nu au primit încă premiul.
Și aceasta pentru că istoria se termină și cu noi, nu doar cu ei. Noi facem parte din ultimul act. Drama culminează cu noi, care intrăm și alergăm în ultima parte a cursei, și cu Isus, care Se află la linia de sosire, la dreapta lui Dumnezeu. El ne oferă inspirație, precum și exemplul suprem despre cum să alergăm în cursă. El este martorul suprem care adeverește că premiul este adevărat și că El este înainte-mergătorul care ne deschide calea (Evrei 6:19,20; 10:19,23).
După Evrei 11, credința înseamnă încredere în făgăduințele lui Dumnezeu, chiar dacă nu le putem vedea încă. Studiul de față analizează ce este credința și cum se ajunge la ea cu ajutorul exemplelor din trecut, dar, în mod special prin exemplul lui Isus, „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre” (Evrei 12:2).
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO