[vineri, 25 februarie] Un gând de încheiere

 

 

Citește capitolele „Golgota” și „S-a isprăvit!” din „Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, de Ellen G. White.

 

Profesorul Jiri Moskala explică astfel judecata preadventă: Dumnezeu „nu va face judecata ca să-mi expună păcatele așa cum sunt expuse produsele în vitrina unui magazin. Dimpotrivă, Isus va arăta în primul rând spre harul Său minunat, care are o putere transformatoare, și, în fața întregului univers, ca Martor adevărat al întregii mele vieți, va lămuri care a fost atitudinea mea față de Dumnezeu, care au fost motivațiile mele lăuntrice, gândurile și faptele mele, sensul și direcția mea în viață. Isus va mărturisi că am făcut multe greșeli, că am călcat Legea Sa sfântă, dar și că m-am pocăit, că am cerut iertare și că am fost schimbat prin harul Său. El va declara: «Sângele Meu este suficient pentru păcătosul de Moskala, traiectoria vieții lui este orientată spre Mine, atitudinea lui față de Mine și față de semeni este caldă și lipsită de egoism, el este demn de încredere, el este robul Meu bun și credincios».” – „Toward a Biblical Theology of God’s Judgement: A Celebration of the Cross in Seven Phases of Divine Universal Judgment”.

 

„În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii care renunţă la sine este legea vieţii pentru pământ şi pentru cer; că iubirea care «nu caută folosul său» îşi are izvorul în inima lui Dumnezeu şi că în Cel blând şi smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuieşte în lumina de care niciun om nu se poate apropia.” – Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”/„Viața lui Iisus”, pp. 19, 20.

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO