[sâmbătă, 20 noiembrie] Să-și întoarcă inima

 

 

Text de memorat:

 

Deuteronomul 4:29

„Şi, dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău”.

 

Un adevăr de viață simplu ne urmărește pe toți: suntem păcătoși. Adesea îi auzim pe unii „experți” criticând ideea creștină despre degradarea fundamentală la care a ajuns omenirea, dar tot ce avem de făcut este să ne uităm la știri o zi-două sau să analizăm rapid istoria umană și veridicitatea acestei doctrine creștine devine evidentă.

 

Sau, chiar mai ușor, tot ce trebuie să facă cineva este să se uite în oglindă; nu prea departe, de fapt. Oricine are curajul să privească îndelung în interiorul propriei inimi (care poate fi un loc înfricoșător de vizitat) știe cât de adevărat este pasajul din Romani 3:9-23, care se termină cu cuvintele: „căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23).

 

Firește, vestea bună se găsește în următorul verset, care spune că suntem „socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3:23). Elementul esențial al acestei vești este pocăința: recunoașterea propriului păcat, părerea de rău pentru el, cererea de iertare a păcatului înaintea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, abaterea de la el. Pentru că suntem păcătoși, pocăința ar trebui să fie o parte centrală a existenței noastre creștine, iar săptămâna aceasta vom vedea noțiunea pocăinței exprimată în Deuteronomul.

 

 

Studiu la rând:

 

Biblia: 2 Timotei 3 – Evrei 2 

1. Pentru care motiv „El ne-a mântuit”?
2. Cum a fost născut Onisim?
3. Ce „se vor învechi ca o haină”?
4. Pentru a fi un mare-preot milos, Hristos a trebuit să ……fraților Săi.

 

Ellen G. White: „Evanghelizare”, subcapitolul „Medicul consacrat și sora medicală misionară”

5. În ce sens „vindecarea celor bolnavi este tocmai lucrarea noastră”?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO