[duminică, 19 septembrie] O viziune despre sfârșit

 

 

Cel care a supraviețuit cel mai mult dintre ucenicii care fuseseră cu Isus se afla pe o insulă stâncoasă, un fel de închisoare, departe de tot ce-i fusese mai apropiat și mai drag. Oare ce-o fi gândit Ioan când s-a trezit aruncat pe acea insulă pustie? Cum a ajuns acolo, și încă în felul acesta? În definitiv, Îl văzuse pe Isus plecând și îi văzuse pe cei doi îngeri stând acolo și spunând: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer” (Faptele 1:11).

 

Totuși, acest lucru avusese loc cu mulți ani în urmă și Isus nu Se întorsese  încă. Între timp, ceilalți apostoli care fuseseră de față în acea zi deja muriseră, majoritatea dintre ei martirizați pentru mărturia pe care o dăduseră despre Isus. Tânăra biserică trecuse printr-o schimbare de generație și acum se confrunta cu o persecuție teribilă, atât din afară, cât și din partea mișcărilor eretice ciudate din sânul ei. Ioan trebuie să se fi simțit singur, obosit și neliniștit. Și apoi, dintr-odată, i s-a dat o viziune.

 

1. Ce fel de mângâiere îți poți imagina că a primit Ioan din această viziune?

 

Apocalipsa 1:9-19

„9 Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos. 10 În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, 11 care zicea: „Eusunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea”. 12 M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. 13 Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. 14 Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, 15 picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. 16 În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui. 17 Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, 18 Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor. 19 Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele”.

 

Isus le spusese urmașilor Săi: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Fără îndoială, cuvintele acestea trebuie să-l fi încurajat pe Ioan în timp ce înfrunta exilul său singuratic. Cu siguranță, viziunea, sau „revelația”, aceasta despre Isus a fost o mare mângâiere pentru el, știind că „Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă” i Se manifesta acum într-un mod special apostolului exilat.

 

Ceea ce urmează după aceste versete sunt revelații despre viitorul acestei lumi. O vedere panoramică extraordinară a istoriei avea să fie înfățișată înaintea ochilor lui – practic ceea ce pentru noi reprezintă istoria bisericii creștine, dar pentru el era viitorul acesteia.

 

Și totuși, în mijlocul încercărilor și necazurilor care aveau să vină, lui Ioan i s-a arătat cum avea să se termine totul: „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Apocalipsa 21:1,2).

 

Marea viziune apocaliptică pe care Ioan a consemnat-o în cartea Apocalipsa l-a ajutat pe bătrânul apostol să se odihnească plin de încredere în asigurarea și în făgăduințele lui Dumnezeu

 

Viața poate fi grea acum; chiar înspăimântătoare uneori. Totuși, în ce fel ne aduce mângâiere cunoașterea faptului că Dumnezeu știe viitorul și că, pe termen lung, este un viitor bun?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO