[vineri, 12 februarie] Un gând de încheiere

„Numai printr-o intervenție directă a lui Dumnezeu se putea ca umbra să se
dea înapoi cu zece trepte pe cadran, și acesta avea să fie semnul pentru Ezechia
că Domnul îi ascultase rugăciunea. […] Vizita acestor soli de la împăratul din
țara îndepărtată îi dădea lui Ezechia ocazia să-L înalțe pe Dumnezeul cel viu.
Cât de ușor i-ar fi fost să vorbească despre Dumnezeu ca susținător al tuturor
lucrurilor create, prin a Cărui favoare îi fusese cruțată viața tocmai când toate
speranțele se spulberaseră!
Dar mândria și vanitatea au pus stăpânire pe inima lui Ezechia, și în înălțare
de sine a lăsat deschise înaintea ochilor lacomi comorile cu care Dumnezeu îl
îmbogățise pe poporul Său.” – Ellen G. White, Profeți și regi, pp. 342–344
Rezumat: Ca răspuns la strigătul unui rege credincios, Dumnezeu l-a salvat
pe poporul Său și a arătat cine este El: Împăratul Atotputernic al lui Israel care
ține în mâini soarta pământului. El nu doar că îi nimicește pe cei care încearcă
să-l distrugă pe poporul Lui, ci le și oferă altora ocazii, oricât de „babilonieni”
ar fi, să devină poporul Lui.