Să iubim așa cum promitem!

Coeziunea şi unitatea familiei depind de angajamentul tuturor membrilor ei, începând cu angajamentul soţilor de a-şi purta de grijă unul altuia. Istoria biblică prezintă şi exemple de promisiuni încălcate, de încredere înşelată, de lipsa angajamentului acolo unde acesta ar fi trebuit să existe. Dar Scriptura oferă şi exemple de oameni simpli care, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi-au respectat angajamentul faţă de prieteni şi faţă de familie şi şi-au ţinut promisiunile.

7. Analizează următoarele familii și nivelurile lor de angajament. Cum ar fi putut să fie întărit acesta în unele familii? Ce a dus la încurajarea angajamentului în altele?

Angajament părinte-copil

Geneza 33:12-14
12. Esau a zis: „Haidem să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.”
14. Domnul meu s-o ia înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu, în Seir.”

Exodul 2:1-10
1. Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.
2. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.
3. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.
4. Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.
5. Fata lui faraon s-a coborât la râu să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia.
6. L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al evreilor!”
7. Atunci sora copilului a zis fetei lui faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”
8. „Du-te”, i-a răspuns fata lui faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.
9. Fata lui faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat.
10. Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape.”

Angajament între fraţi

Geneza 37:17-28
17. Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: „Haidem la Dotan.” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan.
28. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

Angajament faţă de familie

Rut 1:16-18
16. Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
17. unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!”
18. Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.

Rut 3:9-13
9. El a zis: „Cine eşti tu?” Ea a răspuns: „Eu sunt Rut, slujnica ta; întinde-ţi poala hainei peste slujnica ta, căci ai drept de răscumpărare.”
10. Şi el a zis: „Fii binecuvântată de Domnul, fiică! Această faptă de pe urmă mărturiseşte şi mai mult pentru tine decât cea dintâi, că n-ai umblat după tineri, săraci sau bogaţi.
11. Acum, fiică, nu te teme, îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea ştie că eşti o femeie cinstită.
12. Este adevărat că am drept de răscumpărare, dar este o altă rudă mai aproape decât mine.
13. Rămâi în noaptea aceasta aici. Şi mâine, dacă vrea să te răscumpere, bine, să te răscumpere; dar dacă nu-i place să te răscumpere, te voi răscumpăra eu, viu este Domnul! Culcă-te aici până dimineaţă.”

4:10,13
10. şi că mi-am cumpărat de asemenea de nevastă pe Rut, moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui. Voi sunteţi martori azi despre aceasta!”
11. Tot poporul care era la poartă şi bătrânii au zis: „Suntem martori! Domnul să facă pe femeia care intră în casa ta ca Rahela şi ca Lea, care amândouă au zidit casa lui Israel! Arată-ţi puterea în Efrata şi fă-ţi un nume în Betleem!
12. Sămânţa pe care ţi-o va da Domnul, prin această tânără femeie, să-ţi facă o casă asemenea casei lui Pereţ, care s-a născut lui Iuda din Tamar!”
13. Boaz a luat pe Rut, care i-a fost nevastă, şi el a intrat la ea. Domnul a făcut-o să zămislească, şi ea a născut un fiu.

Angajament marital

Osea 1:2,3,6,8
1. Cuvântul Domnului spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.
2. Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: „Du-te şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!”
3. El s-a dus şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit şi i-a născut un fiu.
4. Şi Domnul i-a zis: „Pune-i numele Izreel; căci, peste puţină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel şi voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel.
5. În ziua aceea, voi sfărâma arcul lui Israel în valea Izreel.”
6. Ea a zămislit din nou şi a născut o fată. Şi Domnul a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, n-o voi mai ierta!
7. Dar voi avea milă de casa lui Iuda şi-i voi izbăvi prin Domnul Dumnezeul lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.”
8. Ea a înţărcat pe Lo-Ruhama; apoi iar a zămislit şi a născut un fiu.

3:1-3
1. „Domnul mi-a zis: „Du-te iarăşi şi iubeşte o femeie iubită de un ibovnic şi preacurvă; iubeşte-o cum iubeşte Domnul pe copiii lui Israel, care se îndreaptă spre alţi dumnezei şi care iubesc turtele de stafide!”
2. Mi-am cumpărat-o cu cincisprezece sicli de argint, un omer de orz şi un letec de orz.
3. Şi i-am zis: „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!”

Atunci când ne angajăm faţă de o altă persoană, ca în cadrul căsătoriei, sau atunci când luăm decizia de a aduce pe lume sau a adopta un copil, trebuie să existe o supunere de bunăvoie din partea noastră de a face un alt fel de alegere în viitor – renunţarea la controlul asupra unui important segment al vieţii noastre.

Ce înseamnă pentru tine, personal, făgăduința lui Isus care implică angajamentul Său (Evrei 13:5)? Ce efect ar trebui să aibă acest angajament al Său față de tine asupra angajamentului tău față de El, față de soțul tău sau soția ta, față de copiii tăi și față de frații și surorile de credință?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO