Un gând de încheiere

Imaginează-ţi schimbările care s-au produs în vieţile ucenicilor Domnului Hristos când au trăit alături de El. În mare parte erau oameni simpli, needucaţi, obişnuiţi cu învăţăturile şi cu tradiţiile credinţei lor iudaice, dar acum acest rabin galileean îi contraria. Experimentau invidia (Matei 20:20-24) şi conflictul (Ioan 3:25); părea că le lipseşte credinţa (Marcu 9:28,29) şi chiar au ajuns să-L părăsească pe Isus (Matei 26:56) şi să-L trădeze (vers. 69-74). Însă ei au crescut spiritual, astfel că oamenii au recunoscut că Petru fusese cu Isus (vers. 73) şi chiar membrii Sinedriului se mirau când şi-au dat seama că Petru şi Ioan erau „oameni necărturari şi de rând”. Ei „au priceput că fuseseră cu Isus” (Faptele 4:13).

Să ne gândim ce impact pozitiv incredibil am putea avea în cămin dacă membrii familiei ar recunoaşte că „am fost cu Isus”!

Ce îţi spun despre influenţa pe care o avem în cămin următoarele cuvinte scrie de Ellen G. White? „Căminul poate fi modest, însă poate fi întotdeauna un loc al cuvintelor prietenoase şi al faptelor bune, un loc în care curtoazia şi iubirea sunt oaspeţi permanenţi.” – Căminul adventist, p. 18

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO