Sfârşitul Armaghedonului
2. Ce ne spun despre tipul de conflict din bătălia finală faptul că Domnul Hristos este numit „Cuvântul lui Dumnezeu” şi sabia ascuţită care iese din gura Sa?
Apocalipsa 19:11-16
11. Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
12. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.
13. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.”
14. Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.
15. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”
Aici este o descriere a revenirii lui Hristos, a împlinirii promisiunii aşteptate cu dor de credincioşii din toate secolele. Observă limbajul: victoria este totală. Isus l-a înfrânt pe Satana în cer, l-a înfrânt în pustie, l-a înfrânt la cruce şi îl va învinge când va reveni.
„Curând, apare la răsărit un nor mic şi negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care Îl înconjoară pe Mântuitorul şi care, de la distanţă, pare învăluit în întuneric. Copiii lui Dumnezeu ştiu că aces- ta este semnul Fiului omului. În tăcere solemnă, ei privesc cum se apropie de pământ, făcându-se din ce în ce mai luminos şi mai glorios, până când devine un nor mare şi alb, la baza căruia se vede o strălucire ca de foc, iar deasupra, curcubeul legământului. Isus vine acum ca un cuceritor puternic, nu ca un «om al durerii» (Isaia 53:3), ca să bea cupa amară a ruşinii şi a suferinţei; vine biruitor în cer şi pe pământ, ca să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi. Cel ce Se cheamă «Cel credincios şi Cel adevărat… judecă şi Se luptă cu dreptate», iar «oştile din cer» Îl urmează (Apocalipsa 19:11,14 ). Este însoţit de o mulţime imensă de îngeri sfinţi, care intonează imnuri cereşti. Firmamentul pare plin de chipuri strălucitoare – «de zece mii de ori zece mii şi mii de mii» (Apocalipsa 5:11). Niciun om nu poate să descrie acea scenă, nicio minte muritoare nu-şi poate imagina splendoarea ei” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 526–527).
2 Tesaloniceni 1:8-10
8. într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
9. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
10. când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
În 2 Tesaloniceni 1:8-10, Pavel descrie şi el victoria finală a lui Hristos la a doua Sa venire, când vor fi distruse toate puterile politice şi religioase care au conspirat împotriva Lui şi când vor fi eliberaţi pentru totdeauna cei care I-au fost credincioşi.
Ce sentimente te încearcă citind descrierea revenirii Domnului Hristos, în paragraful de mai sus, din cartea „Tragedia Veacurilor”?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO