Amăgirile din timpul sfârşitului
20. Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, 21. ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică. Iuda 20,2
Satana şi-a început eforturile de a-i înşela pe îngeri încă de când era în cer, înainte de alungarea lui de acolo. „Plecând din prezenţa lui Dumnezeu, Lucifer s-a dus să răspândească spiritul de nemulţumire printre îngeri. Cu o discreţie misterioasă, ascunzându-şi pentru un timp adevăratul scop sub aparenţa respectului pentru Dumnezeu, s-a străduit să trezească nemulţumire faţă de legile care guvernau fiinţele cereşti, sugerând că ele impuneau restricţii inutile.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 407– 408)
Mai departe, în Eden, s-a deghizat în şarpe şi a prins-o pe Eva în cursă prin vicleşug. De atunci şi până astăzi şi chiar după încheierea mileniului, el se va folosi de înşelătorii (Apocalipsa 20:8) ca să-şi atingă scopurile.
Din nefericire, el este mult mai isteţ, mai puternic şi mai abil decât noi. Ca să fim protejaţi de stratagemele lui, avem nevoie să ne prindem de Isus şi de Cuvântul Său. „Iar voi, care v-aţi alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteţi toţi vii astăzi” (Deuteronomul 4:4). Principiul prezentat aici este valabil şi pentru noi.
Săptămâna aceasta vom vedea care sunt cele mai periculoase amăgiri ale Diavolului şi cum ne putem proteja de ele.
2 iunie – Sabatul Copiilor
BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Faptele apostolilor 24 – Romani 2
- Ce lucru fără noimă dorea să evite Festus, în privința lui Pavel?
- Pe ce mare a plutit în derivă corabia în care se afla Pavel?
- Cum se numea locul unde l-au întâmpinat frații din Roma pe apostolul Pavel?
- Cum dovedesc cei dintre neamuri că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor?
Istoria mântuirii, cap. 14
- Ce anume nu a uitat Moise niciodată?