Despre legământ

Mulţi consideră că pasajul din Galateni 4:21-31, în care Pavel interpretează istoria lui Israel, este cel mai dificil pasaj din această epistolă, pentru că aici se aduce un argument complex, pentru a cărui înţelegere avem nevoie de cunoştinţe temeinice despre respectivele personaje şi evenimente din Vechiul Testament, dar mai ales despre noţiunea de legământ.

Cuvântul ebraic tradus prin „legământ” este berit. El apare de aproximativ trei sute de ori în Vechiul Testament şi are sensul de „contract”, „învoială”, „înţelegere”. Mii de ani, legămintele au avut un rol esenţial în stabilirea relaţiilor dintre popoarele din Orientul Apropiat. Expresia uzuală era „a tăia” un legământ, deoarece procesul era însoțit frecvent de înjunghierea unor animale, ca ilustrare a ceea ce urma să i se întâmple celui care nu-și respecta cuvântul sau angajamentul.

„De la Adam şi până la Isus, Dumnezeu a păstrat legătura cu omenirea prin intermediul unei serii de făgăduinţe solemne care aveau în centru un Răscumpărător care urma să vină şi care au culminat cu legământul davidic (Geneza 12:2,3; 2 Samuel 7:12-17; Isaia 11). În timpul captivităţii babiloniene, Dumnezeu le-a promis israeliţilor că va face cu ei un «legământ nou», mai eficient (Ieremia 31:31-34), în care se face referire la venirea lui Mesia, din casa lui David (Ezechiel 36:26-28; 37:22-28).” – Hans K. LaRondelle, Our Creator Redeemer, p. 4

1. Ce i-a oferit Dumnezeu omului la creațiune și ce i-a interzis? Geneza 1:28; 2:2,3,15-17.

Geneza 1:28
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Geneza 2:2,3,15-17
2 În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.
15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”

La creațiune, Dumnezeu l-a binecuvântat pe om și i-a dat stăpânire asupra pământului și viețuitoarelor de pe el. De asemenea, i-a dăruit căsătoria, munca fizică şi Sabatul împreună cu porunca de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului. Principiul era: „Ascultă şi vei trăi!” Deoarece lumea creată era în armonie cu Dumnezeu, oamenilor nu li s-a cerut imposibilul. Înclinaţia lor naturală era să asculte. Cu toate acestea, Adam şi Eva au ales să facă ceva ce nu era natural şi, prin acest act, au făcut ca urmașii lor să aibă tendința de a nu asculta. Dumnezeu a trebuit să găsească o cale de refacere a relaţiei pe care Adam şi Eva o pierduseră. Atunci le-a dat făgăduinţa unui Mântuitor (Geneza 3:15).

Ce cuvinte din Geneza 3:15 ne trimit cu gândul la speranţa pe care o avem în Hristos?