Legea mozaică, legile ceremoniale

 

Studiul I – Trimestrul II

Marți , 1 aprilie 2014

 

3. La ce fac referire legile din Leviticul 1:1-9; 2:14-16; 5:11-13? Care este scopul lor? Ce adevăruri importante aveau ele menirea să transmită?

Leviticul 1

1. Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din Cortul întâlnirii şi a zis:

2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l aducă din vite, fie din cireadă, fie din turmă.

3. Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa Cortului întâlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.

4. Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.

5. Să înjunghie viţelul înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sângele şi să-l stropească de jur împrejur pe altarul de la uşa Cortului întâlnirii.

6. Să jupoaie viţelul adus ca ardere de tot şi să-l taie în bucăţi.

7. Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar şi să pună lemne pe foc.

8. Preoţii, fiii lui Aaron, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar.

9. Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Leviticul 2

14. Dacă vei aduce Domnului un dar ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, să aduci ca dar de mâncare din cele dintâi roade ale tale, spice coapte de curând, prăjite la foc şi boabe noi, pisate.

15. Să torni untdelemn pe ele şi să adaugi şi tămâie; acesta este un dar de mâncare.

16. Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate şi din untdelemn, cu toată tămâia. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare mistuită de foc înaintea Domnului.

Leviticul 5

11. Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, şi anume ca dar de ispăşire; să nu pună untdelemn pe ea şi să n-adauge nici tămâie, căci este un dar de ispăşire.

12. S-o aducă la preot, şi preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, şi s-o ardă pe altar, ca şi pe darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de ispăşire.

13. Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea păcatului pe care l-a făcut faţă de unul din aceste lucruri, şi i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămâne din darul acesta să fie a preotului, ca şi la darul de mâncare.”

În afară de legile civile, în vechiul Israel exista şi aşa-numita Lege ceremonială. Acest corp de legi viza sanctuarul și serviciile religioase care se desfășurau în el și avea menirea de a-i învăţa pe israeliţi despre planul de mântuire și a le îndrepta atenţia spre venirea lui Mesia. În textele de mai sus, se amintește de două ori faptul că prin aceste slujbe se făcea „ispășire”. Într-un anumit sens, legile acestea sunt niște „mici profeţii” despre Hristos și despre lucrarea Sa de ispășire a păcatelor poporului Său.

„Legea ceremonială a fost dată de Hristos. Chiar și după ce nu mai era necesar să fie respectată, Pavel a prezentat-o înaintea iudeilor în adevărata ei poziţie și valoare, indicându-i locul în planul de răscumpărare și relaţia cu lucrarea lui Hristos; iar marele apostol declară că legea aceasta este slăvită, pe măsura Autorului ei divin. Serviciul solemn de la sanctuar reprezenta marile adevăruri care aveau să fie descoperite de-a lungul generaţiilor următoare. (…) În acest fel, de-a lungul a secole întregi de întuneric și de apostazie, credinţa a fost păstrată vie în inimile oamenilor, până când a sosit ceasul venirii lui Mesia cel promis.” – Ellen G. White, Patriarhi și profeţi, p. 367

Deși a fost instituit de Domnul Isus, sistemul legilor ceremoniale trebuia să fie numai un simbol al unor realităţi viitoare – venirea Sa, moartea Sa și slujirea Sa ca Mare-Preot. După încheierea lucrării Sale pe pământ, acest sistem vechi – cu jertfele, ritualurile și sărbătorile lui – nu îşi mai avea rostul (vezi Evrei 9:9-12). Astăzi, noi nu mai păzim legea ceremonială, dar o putem studia pentru a înţelege mai bine planul de mântuire.

Evrei 9

9. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui.

10. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.

11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,

12. şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.

În centrul serviciilor de la sanctuar se afla jertfa de animale care arăta spre moartea lui Isus. Gândeşte-te ce înseamnă faptul că mântuirea noastră putea fi realizată numai prin moartea Sa în locul nostru. Ce ne spune aceasta despre preţul care a trebuit să fie plătit pentru păcat?

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II

Isaia 36

 

1. În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite ale lui Iuda, şi le-a luat.

2. Şi împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Rabşache cu o puternică oştire. Rabşache s-a oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul ogorului înălbitorului.

3. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, s-a dus la el cu logofătul Şebna şi cu Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul (arhivarul).

4. Rabşache le-a zis: „Spuneţi lui Ezechia: „Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: „Ce este încrederea aceasta pe care te bizui?”

5. Eu îţi spun că acestea sunt vorbe în vânt: pentru război trebuie chibzuinţă şi putere. În cine ţi-ai pus, dar, încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea?

6. Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea! Aşa este faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei ce se încred în el.

7. Dar poate că îmi vei spune: „Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru!” Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi înaintea acestui altar”?”

8. Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei, şi-ţi voi da două mii de cai; să vedem dacă poţi face rost de călăreţi ca să încalece pe ei!

9. Cum ai putea să stai tu împotriva unei singure căpetenii, dintre cei mai neînsemnaţi slujitori ai stăpânului meu? Şi totuşi tu îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi pentru călăreţi.

10. Şi apoi, fără voia Domnului m-am suit eu împotriva ţării acesteia s-o nimicesc? Domnul mi-a zis: „Suie-te împotriva ţării acesteia şi nimiceşte-o!”

11. Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.”

12. Rabşache a răspuns: „Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimis stăpânul meu să spun aceste cuvinte? Nu m-a trimis el să le spun oamenilor acestora care şed pe zid ca să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul împreună cu voi?”

13. Apoi Rabşache a înaintat şi a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: „Ascultaţi cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei!

14. Aşa vorbeşte împăratul: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească.

15. Nu vă lăsaţi mângâiaţi de Ezechia cu încrederea în Domnul, când vă zice: „Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.”

16. Nu ascultaţi pe Ezechia. Căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: „Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui, şi va bea apă din fântâna lui,

17. până voi veni şi vă voi lua într-o ţară ca a voastră, într-o ţară plină de grâu şi de vin, o ţară plină de pâine şi de vii.”

18. Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, când vă zice: „Domnul ne va izbăvi.” Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mâna împăratului Asiriei?

19. Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii din Sefarvaim? Şi unde sunt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea?

20. Dintre toţi dumnezeii acestor ţări, care din ei şi-a izbăvit ţara din mâna mea, pentru ca Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?”

21. Dar ei au tăcut şi nu i-au răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: „Să nu-i răspundeţi!”

22. Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit astfel la Ezechia cu hainele sfâşiate şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO