Studiul 13

23 iunie 2012

 

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: Ioan 4:7-30, Faptele apostolilor 2:42; 11:19-23; 2 Timotei 2:1-7; 2 Corinteni 5:18-20.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa. El a crescut, s-a făcut copac mare şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.” (Luca 13:18,19)

Gândul central: Evanghelizarea şi mărturia sunt mijloacele prin care sămânţa de muştar (biserica lui Dumnezeu) devine un copac uriaş care umple întregul pământ.

Poate că ai auzit cuvinte ca acestea (sau poate că le-ai rostit chiar tu!): „Eu mi-am făcut partea la vremea mea, acum e rândul tinerilor să facă ceva.” Sau: „Am fost responsabil cu evanghelizarea ani la rând, să mai preia şi alţii sarcina aceasta!”

Afirmaţiile acestea sunt justificate până la un punct. Oamenii înaintează în vârstă, se îmbolnăvesc sau ajung în diferite situaţii care nu le mai permit să coordoneze mai departe diferitele departamente ale bisericii. Alţii suferă de surmenaj şi au nevoie de o pauză. Sau alţii ajung la convingerea că Domnul le cere să îndeplinească voia Sa în alte domenii ale lucrării bisericii.

Există totuşi o mare diferenţă între a schimba domeniul de slujire şi a înceta cu totul orice activitate de slujire. Atâta timp cât mai avem suflare, ar trebui să continuăm lucrarea de slujire.

Săptămâna aceasta, vom studia despre nevoia de a rămâne implicaţi în activităţile de mărturie şi evanghelizare. Indiferent de rolul pe care îl avem în biserică, vor exista în permanenţă oportunităţi de slujire.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO