Studiul 9

Joi , 29 septembrie 2011

Şi în comunitatea aceea timpurie au aparut probleme. Nu toţi erau mulţumiţi de intrarea în biserică a credincioşilor dintre neamuri. Conflictul a fost iscat de condiţiile pntru intrarea neamurilor în biserică. Unii considerau că simpla credinţă în Isus nu era un semn distinctiv suficient pentru creştini; în opinia lor, credinţa trebuia completată cu circumcizia şi cu ascultarea de Legea lui Moise. (Fapte 10,111,18, ne arată, prin experienţa lui Petru cu Corneliu şi prin reacţia ulterioară a credincioşilor, cât de mare era prăpastia dintre iudei şi neamuri.)

Fapte 10

1. În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”.
2. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
3. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!”
4. Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
5. Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.
6. El găzduieşte la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”
7. Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul;
8. şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
9. A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea.
10. L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.
11. A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.
12. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului.
13. Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”
14. „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.”
15. Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
16. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.
17. Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că, oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă
18. şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.
19. Şi, pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni;
20. scoală-te, coboară-te şi du-te cu ei fără şovăire, căci Eu i-am trimis.”
21. Petru deci s-a coborât şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?”
22. Ei au răspuns: „Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui şi să audă cuvintele pe care i le vei spune.”
23. Petru deci i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit.
24. A doua zi, s-a sculat şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase.
25. Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat.
26. Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!”
27. Şi, vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit adunaţi pe mulţi.
28. „Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.
29. De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat; vă întreb, dar, cu ce gând aţi trimis după mine?”
30. Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare
31. şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.
32. Trimite, dar, la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare; când va veni el, îţi va vorbi.”
33. Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum, dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”
34. Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,
35. ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.
36. El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
37. Ştiţi vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
38. cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
39. Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.
40. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi a îngăduit să Se arate,
41. nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El după ce a înviat din morţi.
42. Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
43. Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
44. Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.
45. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste N
eamuri.
46. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:
47. „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”
48. Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.

Fapte 11

1. Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.
2. Şi, când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur
3. şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.”
4. Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:
5. „Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer şi a venit până la mine.
6. Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.
7. Şi am auzit un glas care mi-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”
8. Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.”
9. Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
10. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.
11. Şi iată că îndată, trei oameni trimişi din Cezareea la mine, au stat la poarta casei în care eram.
12. Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei şi am intrat în casa omului.
13. El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: „Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
14. care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta.”
15. Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început.
16. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
17. Deci dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
18. După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”

Vizitele oficiale de la Ierusalim, prin care erau supravegheate lucrarea lui Filip printre samariteni (Fapte 8,14) şi lucrarea cu neamurile din Antiohia (Fapte 11,22), ne lasă să înţelegem că exista o îngrijorare privitoare la includerea ne-iudeilor în comunitatea creştină. Mai mult, reacţia faţă de decizia lui Petru de a-l boteza pe Corneliu, un soldat roman necircumcis, ne arată clar că exista printre primii creştini un dezacord cu privire la problema neamurilor. Includerea ocazională a unui păgân, precum Corneliu, probabil că i-a incomodat pe unii, însă eforturile intenţionate ale lui Pavel de a deschide larg porţile bisericii pentru primirea neamurilor doar pe baza credinţei în Isus, au dus la încercări deliberate din partea unora de a pune piedici lucrării lui.

Fapte 8

14. Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan.

Fapte 11

22. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.

8. Cum au încercat unii credincioşi din Iudeea să combată lucrarea lui Pavel cu creştinii dintre neamuri din Antiohia? Fapte 15,1-5

Fapte 15

1. Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.”
2. Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
3. După ce au fost petrecuţi de biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
4. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5. Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.

Deşi Conciliul din Ierusalim (Fapte 15) a susţinut, în final, poziţia lui Pavel în ceea ce priveşte problema circumciziei, împotrivirea faţă de lucrarea lui a continuat. După şapte ani, la ultima lui vizită la Ierusalim, mai erau încă mulţi care priveau Evanghelia lui cu suspiciune. Chiar când a intrat în Templu, Pavel a fost în pericol să-şi piardă viaţa atunci când iudeii din Asia au strigat: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia!” (Fapte 21,28; vezi şi 21,20.21)

Fapte 21

20. Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut, şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege.
21. Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre Neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.

Pune-te în locul acestor credincioşi iudei care erau îngrijoraţi de învăţătura lui Pavel. În ce măsură putem să le dăm dreptate? Ce putem învăţa de aici despre modul în care ideile noastre preconcepute, precum şi concepţiile care îşi au rădăcina în cultura noastră (sau chiar în religia noastră), ne pot duce în rătăcire? Cum putem învăţa să evităm să facem astfel de greşeli, chiar dacă intenţiile noastre sunt bune?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO